26.7 C
Craiova
duminică, 20 iulie, 2025

HOROSCOP

Berbec

Prietenia nu trebuie doar declarată, ci demonstrată, şi asta aşteptaţi azi de la cei care spun că sunt alături de dumneavoastră. Vreţi dovezi concrete că sunt dispuşi să vă sară în ajutor la nevoie, pentru că de vorbe v-aţi cam săturat. Treceţi printr-un moment în care intervenţia unui amic ar fi salvatoare, deci puteţi descoperi acum dacă aveţi sau nu prieteni de nădejde. Unii se vor eschiva, alţii vor căuta scuze.

 

Taur

Este o zi a criticilor dure, venite din toate părţile. Alţii au ceva de comentat pe marginea faptelor dumneavoastră, dar nu tăceţi, de aici declanşându-se o dispută, în care fiecare îşi susţine vehement punctul de vedere. Nu aveţi cum să fiţi de acord cu unii colaboratori, care, în loc să-şi argumenteze părerea, se folosesc de tonul agresiv şi autoritar în faţa dumneavoastră. Ajunge doar să fiţi enervat, că vai de cel care îşi permite azi să vă pună beţe în roate!

 

 

Gemeni

Aveţi impresia că numai dumneavoastră aveţi dreptate, că alţii trebuie doar să vă urmeze comenzile, ca în faţa unui ofiţer, dar nu cumva exageraţi aceste tendinţe de dominare? Poate sunteţi cu ceva mai presus decât alţii, dar ar fi bine să ascultaţi şi păreri din jur, nu să consideraţi că este sfânt ce spuneţi dumneavoastră. Vă place să deţineţi controlul asupra situaţiilor la care participaţi şi să jucaţi un rol de lider, pentru că libertatea de a decide vă dă curaj şi putere.

 

Rac

Lipsa banilor vă obligă să amânaţi unele cumpărături sau investiţii costisitoare, dar amânările pot fi legate şi de plata unor datorii obligatorii. Dacă azi e scadenţa vreunei facturi, nu aveţi cu ce s-o achitaţi, iar o nouă întârziere nu face decât să vă streseze şi mai mult. Vor veni şi banii, dar nu acum, de aceea ar fi bine să nu daţi peste cap tot bugetul şi să vă împrumutaţi, ca să nu vă aventuraţi în acţiuni ce ar putea pune în pericol echilibrul financiar.

 

Leu

Azi soseşte o veste aşteptată pentru rezolvarea unor probleme de serviciu. Eraţi îngândurat, obsedat de acest aspect, dar bucuraţi-vă, pentru că puteţi răsufla uşurat că tot stresul a trecut. Primiţi răspunsul de la şef, mesajul important ce fusese trimis cu ceva timp în urmă sau găsiţi cheia întrebărilor dumneavoastră şi astfel revine şi liniştea în viaţa dumneavoastră. Este ziua echilibrărilor profesionale, prin apariţia veştilor eliberatoare!

 

Fecioară

Dacă aveţi supărări în plan personal, nu le transformaţi într-o tragedie, pentru că orice problemă are rezolvare, mai devreme sau mai târziu. Dacă serviciul, dragostea vă dezamăgesc, apare altceva în compensaţie. De exemplu, shoppingul – chiar şi cu bani puţini – poate restabili echilibrul dumneavoastră psihic. Un bonus cât de mic vă va ajuta să uitaţi de necazuri.

Balanţă

Aveţi de ce să vă bucuraţi azi, pentru că persoanele care vă apar în cale sunt tinere, iar prezenţa dumneavoastră în orice anturaj aduce un plus de veselie. Vă bucuraţi de popularitate în rândul prietenilor şi al colegilor, multă lume vă va dori azi în preajmă, deoarece compania dumneavoastră are un efect tonic. Prin diplomaţie şi amabilitate, aduceţi un zâmbet pe chipul celor trişti.

 

Scorpion

Sunteţi absent azi de la orice activitate, ori dintr-o nevoie egoistă de linişte şi detaşare, ori pentru că nimic din ce se petrece în jur nu vă interesează. Sunteţi obosit şi indiferent, de aceea vă retrageţi în carapacea dumneavoastră, şi nu lăsaţi pe nimeni să se apropie. Greu se poate discuta azi cu dumneavoastră, pentru că sunteţi rigid, negativist, pesimist şi parcă aveţi ceva împotriva tuturor.

 

Săgetător

Călătoriile pe care le faceţi azi vă lasă un gust amar, ori pentru că sunt inutile, nerezolvând sarcinile pentru care aţi plecat la drum, ori pentru că sunt înţesate de momente riscante, care vă afectează.

Vă întoarceţi acasă trist, fără treburile rezolvate, încât aproape că regretaţi că nu aţi amânat aceste deplasări, dovedindu-se doar timp pierdut.

Veştile care sosesc de departe sunt supărătoare, lasă urme adânci în sufletul dumneavoastră.

 

Capricorn

Vă certaţi cu toată lumea, dar motivul acestor conflicte este invidia. Ori priviţi cu jind la realizările altuia, considerând că vi s-ar fi cuvenit dumneavoastră, ori alţii vă pândesc din umbră, ca şi cum aţi fi obţinut un succes pe seama muncii lor.

Există un dezechilibru între ceea ce aveţi şi ceea ce şi-ar dori, dar, în loc să luptaţi ca să le obţineţi, aveţi tendinţa de a-i critica pe cei care au ajuns deja acolo unde visaţi. Învăţaţi ceva din exemplul oferit de ceilalţi!

 

Vărsător

Aveţi o presimţire ciudată, v-aţi trezit cu un gând negativ şi toată ziua veţi fi puternic influenţat de el. Un vis, o senzaţie de neînţeles, o teamă profundă vă dau târcoale, dar nu vă daţi seama ce anume a declanşat aceste stări neplăcute. De fapt, simţiţi că urmează să se întâmple ceva rău şi deveniţi excesiv de atent, având impresia că orice situaţie conţine o doză de risc.

 

Peşti

Munciţi cu spor, stimulat de colaboratori, dar şi de ceea ce doriţi să obţineţi la capătul acestor eforturi. Nu vă lăsaţi, faceţi paşi mari spre scopul propus şi sunteţi mulţumit de evoluţia lucrurilor.

Vă concentraţi, aveţi chef de muncă, vă implicaţi în toate sarcinile şi acceptaţi să faceţi tot ce vi se cere, fără să comentaţi, conştient că doar de dumneavoastră depinde succesul final. Când sunteţi atât de harnic, şefii ar putea vedea că puteţi şi vă vor mări norma.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS