Ingrediente:
600-700 gr cartofi făinosi (cca 4-5 cartofi)
1 ceapă mică roșie (cca 40 gr)
2 linguri capere în oțet (sau felii de ardei murați jalapeno)
1/4 legătură pătrunjel
3 fire mărar
2 linguri suc de lămâie
1/4 linguriță coriandru măcinat
3 linguri ulei de măsline
sare, piper negru
Crema de ricotta și feta
100 gr ricotta
50 gr feta de capră/oaie (sau telemea)
3-5 linguri apă
sare
Mod de preparare
1.Cartofii se fierb în coajă până furculița intră ușor în ei. Alegeți cartofi cam de aceeași mărime ca să fiarbă în același timp. După ce s-au răcorit, îi curățați de coajă.
2.Ceapa se taie solzișori sau peștișori și se presară cu puțină sare. Se lasă să stea 5 minute să se înmoaie. Se adaugă apoi sucul de lămâie și coriandrul și se mai lasă 10-15 minute la macerat.
3.Pătrunjelul și mărarul se toacă împreună. Caperele se scot din borcan și se scurg de oțet.
4.Pentru cremă, doar mixati toate ingredientele în robot/blender, adăugând la început 3 linguri de apă. Adăugați treptat și restul de apă doar dacă mai e nevoie, până crema curge ușor de pe lingură. Dregeți de sare.
5.Asamblaţi salata astfel: într-o farfurie largă sfărâmați în bucăți nu foarte mici un cartof astfel încât să acopere fundul farfuriei. Presărați sare și râşniţi piper negru peste ei. Picurați peste tot 1 lingură generoasă de cremă de ricotta. Presărați apoi 1/4 sau 1/5 din restul ingredientelor (în funcție de câți cartofi aveți, veți face 4 sau 5 straturi): prima dată ceapă roșie, apoi capere și la final verdețuri. Picurați puțin ulei de măsline peste tot (cam 1 lingură).
6.Sfărâmați apoi alt cartof lăsând puțin spațiu pe margine și repetați cu crema și restul ingredientelor. Fiecare strat să fie mai mic ca diametru, astfel încât să obțineți o moviliță la final.
Salata e bună imediat, dar e mai sănătoasă rece, fiindcă cartoful prin răcire capătă calități prebiotice și are indicele glicemic mai mic.
Reţetă oferită de e-retete.ro

