Cele mai bune elixire pentru a fi mereu tineri si frumosi? Simplu… O alimentatie sanatoasa bazata pe fructe si legume, sex cât cuprinde si produse cosmetice, pentru care atât femeile, cât si barbatii cheltuiesc mai mult decât si-ar permite.
Acestea sunt concluziile ce rezulta in urma unui sondaj realizat pe un esantion de 800 de reprezentanti ai ambelor sexe, ce au fost intervievati de Gpf. Institutul de cercetari a dat publicitatii rezultatele unui sondaj, realizat in colaborare cu Societatea italiana de dermatologie la cererea unei firme de produse cosmetice, initiativa purtând numele „Mereu tineri. Strategii si metode ale italienilor pentru a invinge batrânetea“. Potrivit coordonatoarei studiului, Paola Righetti, atât femeile, cât si barbatii „se orienteaza tot mai mult in acelasi sens, intr-un fel de egalitate in drepturi in ale esteticii: reprezentantii ambelor sexe combina, in acelasi fel, folosirea produselor cosmetice, consumul de integratori alimentari sau practica de terapii energetice, precum shiatsu, reflexoterapia, acupunctura, pentru a-si mentine mai mult timp un aspect tineresc“.
Batrânetea incepe la 50 de ani
Aceasta „egalitate in drepturi“ a schimbat si perceptia asupra batrânetii, care pâna nu cu mult timp in urma ii avantaja pe domnii care beneficiau de asa-numitul „farmec al barbatului matur“. Cei mai multi dintre intervievati au declarat ca, acum, batrânetea, atât pentru femei, cât si pentru barbati, incepe dupa 50 de ani. „Cu toate acestea, italienii accepta sa vorbeasca despre batrânete fara a intra in panica. Recunosc problema si refuza sa faca din asta o problema de viata si de moarte“, a spus Righetti. Nu mai putin de 90 la suta dintre persoanele intervievate definesc batrânetea ca fiind „un proces absolut natural“ si il accepta cu mult calm in 51,8 la suta dintre cazuri. In acelasi timp insa, 58 la suta dintre respondenti declara ca trecerea anilor poate fi „incetinita“ cu tratamente estetice adecvate. De altfel, 22,5 la suta dintre doamne si 13 la suta dintre domni declara ca investesc in cosmetice si in tratamentele de ingrijire mai mult decât isi pot permite.
Love Therapy – secretul tineretii
Partidele regulate de sex, mentionate de 30,2 la suta dintre respondenti, figureaza pe locul trei printre strategiile adoptate de italieni in lupta cu efectele trecerii anilor.
Sexul este precedat doar de o alimentatie sanatoasa, bogata in fructe si legume, recomandata de 34,3 la suta dintre respondenti, si „produsele cosmetice de avangarda“, cu 31,2 la suta dintre optiuni. De aceeasi parere sunt si specialistii: sexul este „un remediu“ natural, dupa cum afirma Mauro Picardo de la Sidemast (Organizatia italiana de dermatologie medicala si chirurgicala si boli cu transmitere sexuala), care le recomanda conationalilor sai „sa se lase de fumat, sa se expuna cu grija la razele soarelui, sa isi mentina fata mereu curata, sa bea apa multa, sa manânce bine si sa foloseasca integratori alimentari si tratamente cosmetice naturiste“.

