ȘTIRI GdS
Guvernul a decis încetarea mandatului pentru prefectul de Gorj, Ciprian Florescu
Guvernul a adoptat în ședința de miercuri o Hotărâre privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condițiile legii, a...
Tânărul care și-a ucis tatăl, arestat preventiv
Tânărul, de 23 de ani, din comuna gorjeană Ciuperceni, a fost arestat pentru că și-a ucis tatăl. Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a solicitat marți luarea măsurii arestării preventive pentru 30 de zile, împotriva inculpatului F.V.A..
Pensii majorate pentru aproape 80.000 de gorjeni
Aproape 80.000 de pensii vor fi majorate la nivelul județului Gorj. De la 1 septembrie, valoarea punctului de pensie va crește de la 1.100 de lei la 1.265 de lei.
Serviciile medicale în Gorj sunt asigurate doar până în noiembrie
Casa de Asigurări de Sănătate Gorj are fondurile necesare pentru decontarea tuturor serviciilor medicale și a medicamentelor până la finalul lunii noiembrie.
Pesta porcină ar fi ținută sub control de autorități
Pesta porcină este ținută sub control la nivelul județului Gorj. Este anunțul transmis de către prefectul de Gorj, Ciprian Florescu. Reprezentantul guvernului în teritoriu a precizat că autoritățile locale și cele sanitar-veterinare au luat până acum măsurile de dezinfecție și de prevenire a răspândirii virusului pestei porcine.
Întreruperi energie electrică de mâine
DOLJ • Între orele 9.00 - 16.00, Măceşu de Sus, PTA Sediu IELIF Măceşu de Sus; Gighera, PTA SI...
Tabăra de la Săcelu a fost omologată din acest an ca tabără internațională permanentă
Tabăra de copii și tineret de la Săcelu, Gorj, a fost omologată din acest an ca tabără internațională permanentă.
20 de milioane de lei pentru modernizarea iluminatului public la Târgu Jiu
Peste 20 de milioane de lei va costa modernizarea iluminatului public la Târgu Jiu. Municipalitatea a reușit în sfârșit să scoată la licitație partea
Un meșter de la Târgul meșterilor populari cioplește sculpturi cu securea
Sculptorul bihorean din Ceica, Radu Lazăr, prezent la Târgul meșterilor populari din România, găzduit de orașul Târgu Jiu, s-a apucat de sculptură în urmă cu aproape 15 ani.
Se pregătește promovarea prefectului Florescu pe un post de secretar de stat în MAI
Prefectul de Gorj, Ciprian Florescu, va fi promovat secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne. Deputatul Mihai Weber,...

