Poliţiştii şi jandarmii doljeni au început o serie de acţiuni prin care se încearcă prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza judeţului, acestea fiind intitulate sugestiv „Poliţia în alertă“. Forţele de ordine au organizat, în noaptea de miercuri spre joi, şase acţiuni în tot judeţul Dolj, ocazie cu care au fost identificate peste 200 de persoane despre care existau informaţii că au comis infracţiuni sau care au fost prinse în flagrant în timp ce comiteau infracţiuni.
Razia a constat în controale în trafic, prevenirea şi combaterea infracţiunilor comise cu violenţă şi a infracţiunilor stradale, la aceasta participând 250 de poliţişti şi jandarmi, dar şi comisari ai Gărzii Financiare Dolj, ai Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi ai Direcţiei Vamale Craiova. Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, au fost constatate 23 de fapte de natură penală, pentru care au fost întocmite dosare de cercetare. De asemenea, s-a reuşit realizarea a 17 prinderi în flagrant, persoanelor identificate în timp ce comiteau astfel de fapte fiindu-le întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale.
În cadrul acţiunii au fost aplicate 192 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare însumează 68.580 de lei. Poliţiştii şi jandarmii doljeni au precizat că aceste activităţi vor continua şi în perioada următoare, în baza planului de acţiune „Poliţia în alertă.