Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, democrat-liberalii ar obţine 39% din voturi, urmaţi de PSD, cu 25%, şi PNL, cu 20%, în vreme ce liderul PD-L, Theodor Stolojan, este dorit drept premier tot de 39% dintre români, relevă un sondaj INSOMAR.
Sondajul de opinie INSOMAR, realizat în perioada 12-17 septembrie, arată că, în cazul în care duminica viitoare ar fi alegeri parlamentare, cele mai multe voturi le-ar obţine candidaţii PD-L, lupta electorală urmând să fie dusă tot între cele trei formaţiuni politice care s-au impus în scrutinul local, din iunie, PD-L, PSD şi PNL, în vreme ce PRM, UDMR, PNG şi PC sunt sub pragul electoral. Sondajul nu ia în calcul alianţa PSD-PC.
La întrebarea „Dacă duminica viitoare ar fi alegeri parlamentare, cu candidaţii cărui partid aţi vota?“, 39% dintre respondenţi indică PD-L, 25% – PSD şi 20% – PNL. PRM se situează pe locul patru, cu 4%, urmat de UDMR, cu 4%, PNG, cu 3%, PCM şi PC, cu 1 %, în vreme ce ţărăniştii figurează sub 1%.
Evoluţia intenţiilor de vot comparativ cu luna iulie arată că PNL are cea mai mare creştere, urmat de PD-L, în vreme ce PSD scade aproape două procente. PD-L avea în iulie 38,5% şi a ajuns la 39,4%, PSD avea 26,4 şi a ajuns la 24,7%, iar PNL avea în iulie 16,1% şi a urcat la 19,9%.
Românii, satisfăcuţi de activitatea preşedintelui Băsescu
Întrebaţi care ar fi personalitatea politică potrivită să conducă guvernul după alegeri, 39% dintre persoanele intervievate au optat pentru Theodor Stolojan, scor identic cu cel obţinut de formaţiunea sa. Mircea Geoană ar fi potrivit pentru 31% din electorat. Actualul premier şi liderul liberal Călin Popescu Tăriceanu se situează pe locul al treilea, cu 26%, un procent superior PNL. 5% ar opta pentru altcineva.
58% dintre români sunt satisfăcuţi de activitatea preşedintelui Traian Băsescu, în timp ce doar 33% sunt mulţumiţi de executiv.
71% dintre români se declară indiferenţi faţă de culoarea politică a guvernării, important fiind ca executivul să fie eficient. De altfel, 59% dintre cei intervievaţi nu se consideră „nici de dreapta, nici de stânga“ din punct de vedere al opţiunilor politice.
Sondajul mai arată că 84 la sută dintre cetăţenii cu drept de vot îşi doresc ca România să rămână republică, iar preşedintele să fie ales direct de popor – 96%.
Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.488 de persoane reprezentative pentru populaţia de peste 18 ani, pe baza chestionarelor administrate la domiciliul intervievaţilor. Au fost intervievate persoane din 51 de localităţi urbane şi 50 rurale din 40 de judeţe, eroarea maximă fiind de 2,8%.

