33.4 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăBani & Afaceri50% din tranzacţiile BVB, realizate de investitori străini

50% din tranzacţiile BVB, realizate de investitori străini

Statisticile din primele trei luni ale anului indică un interes crescut din partea investitorilor străini pentru piaţa de capital românească. Săptămâna trecută, volumul tranzacţiilor bursiere a fost dublu faţă de perioada precedentă.

Săptămâna trecută, s-a înregistrat o volatilitate mai ridicată a titlurilor lichide şi la volume mai mari la începutul săptămânii. Tranzacţionarea titlurilor Alumil a animat atât indicii, care au avut o tendinţă ascendentă în primele două zile ale săptămânii, cât şi întreaga piaţă la nivelul valorilor înregistrate. Contextul politic nefavorabil şi-a pus amprenta asupra blue-chip-urilor, în cea de-a doua parte a săptămânii, pe fond emoţional acestea pierzând câteva puncte procentuale. Valoarea tranzacţionată săptămâna trecută este de două ori mai ridicată decât cea înregistrată săptămâna anterioară, şi anume 363 de milioane de lei, media zilnică a schimburilor urcând până la 72,7 milioane de lei. Toţi indicii pieţei au înregistrat la sfârşitul săptămânii aprecieri, cu procente cuprinse între 1,37 – BET-C şi 1,85 – indicele ROTX. Cel mai important aport în acest sens l-au avut titlurile BRD Groupe Societe Generale, care s-au apreciat cu 6,13%, acestea având o pondere ridicată în cei doi indici. O întrebare pe care orice investitor ar pune-o ar fi în ce măsură mediul politic românesc ar putea influenţa evoluţia pieţei de capital româneşti. „Trebuie să ţinem cont de faptul că divergenţele politice nu erau o necunoscută la începutul anului şi că în primele trei luni valoarea investiţiilor străine la BVB însuma 50% din valoarea achiziţiilor făcute. În acest timp, vânzările nerezidenţilor aveau o pondere foarte scăzută din total (27%), ceea ce înseamnă că străinii şi-au păstrat interesul pentru titluri româneşti“, a precizat Nicu Manda, broker la Intercapital Invest Craiova.

Start bun pentru Alumil

Un debut bun s-a înregistrat pentru titlurile Alumil ROM Industry, maximele atinse de 9,35 lei pe acţiune permiţând obţinerea unui randament de până la 100%, comparativ cu preţul din IPO.
Premise favorabile aprecierilor au fost rezultatele financiare bune preliminate raportate pe 2006, care au depăşit aşteptările din BVC şi nivelul mare de subscriere în IPO. În piaţă există şi un număr mare de investitori interesaţi pentru achiziţionarea unui pachet mai mare decât cel alocat în ofertă. Faţă de preţul de referinţă stabilit în prima zi de tranzacţionare, cotaţiile ALU s-au depreciat până la finalul săptămânii cu circa 7%, cei care au cumpărat în primele zile având acum de pierdut. „Săptămâna viitoare va fi interesantă în ceea ce priveşte titlurile SIF 3 Transilvania, pe 27 aprilie fiind convocată AGA pentru majorarea de capital social. Titlurile emitentului au depăşit în medie cu 10% aprecierile celorlalte SIF-uri în ultima lună. Aici, investitorii au intrat mai puternic la cumpărare, încrezători în întrunirea cvorumului necesar aprobării majorării“, a mai spus Nicu Manda.
Material realizat în colaborare cu Intercapital Invest Craiova

Săptămâna           10-13 aprilie                   16-20 aprilie
–––––––––––––––––––––––––––

ALRO Slatina      7,8 lei/acţiune                 7,50 lei/acţiune
–––––––––––––––––––––––––––

SIF Oltenia         3,47 lei/acţiune                3,47 lei/acţiune
–––––––––––––––––––––––––––

Oltchim
Râmnicu-Vâlcea 0,39 lei/acţiune              0,3850 lei/acţiune
–––––––––––––––––––––––––––

Electroputere   0,25 lei acţiune                0,2520 lei/acţiune
Craiova
–––––––––––––

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS