Președintele american, Donald Trump, a declarat, luni, că anunțul lui Vladimir Putin privind un test cu rachetă de croazieră cu propulsie nucleară nu a fost „adecvat”, potrivit Kievpost.
”Este nepotrivit din partea lui Putin să spună asta. El ar trebui să pună capăt Războiului” din Ucraina, a declarat preşedintele american, relatează AFP, conform news.ro.
„Acest război, care trebuia să dureze o săptămână, va intra în curând în al patrulea an. Iată ce ar trebui să facă, în loc să testeze rachete”, a continuat el într-o discuţie cu jurnalişti la bordul navei prezidenţiale Air Force One în drum către Japonia, în a doua zi a unui turneu în Asia.
Duminică, Vladimir Putin a anunţat un test final reuşit al unei rachete de croazieră cu propuslie nucleară, de tip Burevestnik. El a făcut elogiul acestei arme „unice„, cu o rază de acţiune de până la 14.000 de kilometri, în plin război rus în Ucraina.
Ce este Burevestnik
Rusia a anunțat că și-a testat cu succes racheta de croazieră cu propulsie nucleară, care și-a câștigat renumele „Cernobîlul zburător” cu mult înaintea declarațiilor triumfaliste ale liderilor ruși. Numită oficial de ruși Burevestnik și Skyfall de aliații NATO, această rachetă fost anunțată de Moscova pentru prima dată în 2018, fiind lăudată pentru raza de acțiune potențial nelimitată și capacitatea de a evita apărarea antirachetă.

