Liberalul Stelian Bujduveanu este noul primar interimar al Capitalei. Acesta va asigura interimatul, până la organizarea unor noi alegeri. Stelian Bujduveanu a fost desemnat înlocuitor al lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei, prin votul CGMB. Bujduveanu îşi va prelua funcţia din data de 26 mai, când intră în vigoare demisia lui Nicuşor Dan, care îşi va începe la acea dată mandatul de preşedinte al României.
Viceprimarul liberal Stelian Bujduveanu va prelua ca intermar funcţia de primar general al Capitalei, hotărârea CGMB prin care acesta a fost desemnat ca înlocuitor al primarului general fiind adoptată cu 38 de voturi favorabile, conform news.ro.
Conform anunţului oficial, au fost exprimate 52 de voturi, 46 fiind valabil exprimate, iar 6 anulate.
Au fost înregistrate 38 de voturi ”pentru” hotărârea în baza căreia Bujduveanu preia conducerea Primăriei Capitalei şi 8 ”împotrivă”.
La începutul şedinţei, a fost anunţată demisia lui Nicuşor Dan din funcţia de primar general al Capitalei. Demisia intră în vigoare începând cu data de 26 mai.
Citeşte şi: