Unsprezece persoane au fost rănite joi dimineaţă într un accident produs pe DN 2 – E 85, pe raza localităţii vrâncene Coteşti, informează Jurnal de Vrancea.
Conform IPJ Vrancea, apelul privind producerea accidentului a venit la 112 în jurul orei 7,15.
Din primele date, accidentul s-a produs la intersecţia cu comuna Coteşti, pe DN 2 – E 85, între un autoturism şi un microbuz care transporta aproximativ 20 de persoane.
În urma impactului, nouă persoane din microbuz şi a alte două persoane din autoturism au fost rănite uşor. Traficul în zonă a fost reluat în condiţii normale.
