În noaptea de 08/09.06.2009, în jurul orei 01.30, o patrulă de siguranţă publică formată din poliţişti de la Secţia 3 Poliţie au observat că în curtea interioară a unui magazin situat pe strada Spania, din Craiova, au pătruns două persoane, care încearcă să spargă magazinul.
În urma intervenţiei poliţiştilor a fost reţinut şi identificat V.COSMIN, de 19 ani, din comuna Dobroteşti, iar cel de-al doilea făptuitor a reuşit să fugă.
În urma investigaţiilor întreprinse de poliţiştii Secţiei 3 Poliţie, în colaborare cu lucrători din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, s-a stabilit că cel de al doilea tânăr, care a reuşit să fugă, este M.GHEORGHE, 20 de ani, din comuna Dobroteşti.
În vederea prinderii şi cercetării lui M.GHEORGHE s-a constituit un colectiv format din poliţişti din cadrul SIC Dolj şi ai Secţiei 3 Poliţie, suspectul fiind dat în consemn la frontieră şi s-a procedat la un schimb de date şi informaţii cu Serviciile de Investigaţii Criminale ale I.P.J. Sibiu, Hunedoara şi Timiş, întrucât, din verificările efectuate, a rezultat că acesta s-ar afla cazat în diferite locaţii de pe raza acestor judeţe.
În noaptea de 14/15.07.2009, M.GHEORGHE a fost prins în flagrant în municipiul Deva în timpul comiterii unui furt dintr-un hotel. După finalizarea cercetărilor de către I.P.J. Hunedoara, tânărul în cauză a fost transferat la data de 25.08.2009 în arestul I.P.J. Dolj pentru cercetări.
În urma extinderii verificărilor şi în baza probatoriului administrat, s-a stabilit că M.GHEORGHE împreună cu V.COSMIN sunt autorii a 13 furturi comise în municipiul Craiova, fapte rămase iniţial cu „autori necunoscuţi”, din care 9 furturi din locuinţe, 3 furturi din societăţi comerciale şi un furt de autoturism, comise în perioada 2005 – 2009.
Astăzi, în continuarea cercetărilor care se efectuează împotriva celor doi, în baza autorizaţiilor de percheziţie emise de magistraţii Judecătoriei Craiova, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie au efectuat trei percheziţii domiciliare, din care două în comuna Dobroteşti şi una la o locuinţă din Craiova, aparţinând fraţilor B.VICTOR şi B.COSTINEL, unde existau date că s-ar afla bunuri provenite din comiterea furturilor săvârşite de M.GHEORGHE şi V.COSMIN.
Cu ocazia percheziţiilor au fost identificate şi ridicate în vederea cercetărilor mai multe bunuri electronice, electrocasnice şi telefoane mobile, ale căror caracteristici corespund cu cele ale obiectelor sustrase de cei doi.
Prejudiciul cauzat în urma comiterii celor 13 furturi este de 40.050 lei fiind recuperat în proporţie de aproximativ 70%, iar poliţiştii continuă investigaţiile pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor doi, precum şi pentru recuperarea în totalitate a prejudiciului cauzat.
Dolj: Doi tineri din Dobroteşti au fost prinşi după ce au comis 13 furturi
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei