Şase parlamentari de la PC, PSD şi PNL au anunţat astăzi, printr-o scrisoare deschisă, că îl susţin pe Traian Băsescu la referendum, în pofida votului pe care l-au exercitat în parlament în favoarea suspendării sale din funcţia de preşedinte, informează NewsIn. Scrisoarea deschisă este semnată de senatorul PC Constantin Gheorghe şi deputaţii Romeo Hanganu (PC), Dumitru Becşenescu (PC), Teodor Niţulescu (PSD), Constantin Amarie (PSD) şi Liviu Almăşan (PNL).
Redăm textul integral al scrisorii deschise a parlamentarilor care au trecut de partea lui Băsescu:
"Suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu a început ca un joc politic, dar a ajuns mult prea departe. Scena politică românească riscă să se transforme într-un război absurd, la finalul căruia vom avea atâtea victime cât numără poporul român. Nu aceasta este menirea clasei politice!
Nici unul dintre noi nu a fost ales pentru asemenea atitudini şi nici pentru a ne regăsi alături: PSD de PNL, PRM de UDMR. Toţi am venit şi am cerut votul pentru programele politice ale partidelor noastre, şi nu pentru a ne trezi acum coalizaţi între foşti adversari, cu unicul scop de a demite un şef de stat ales.
Susţinem, cu orice risc, că reforma clasei politice româneşti se impune acum, mai mult ca oricând;
Susţinem că fundamentele instituţiilor statului trebuie respectat şi amintim că aceste instituţii nu se exclud unele pe altele;
Susţinem că instituţia parlamentului, esenţială pentru democraţie, nu se poate transforma într-un mijloc pentru atingerea scopurilor unui grup restrâns de deţinători ai puterilor economice şi politice;
Susţinem că exponenţii clasei politice trebuie să ceară opinia şi, mai ales, să respecte dorinţa poporului. Noi am făcut acest experiment şi am descoperit că am greşit intrând în jocul altor interese.
Demiterea preşedintelui Traian Băsescu nu aduce nici un progres clasei politice româneşti şi, prin urmare, nici ţării.
Preşedintele României trebuie să fie în continuare Traian Băsescu pentru că aceasta este dorinţa poporului român, dincolo de interesele unor vremelnici conducători politici.
Noi îl susţinem astăzi pe Traian Băsescu, depăşind votul pe care l-am dat în parlament la suspendarea din funcţie!"
Şase parlamentari au „dezertat” din grupul celor 322
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

