Compania Manchester Securities Corporation, cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea (FP), propune schimbarea actului constitutiv al FP în sensul simplificării schimbării companiei care administrează Fondul, la terminarea mandatului, potrivit unei raportări a FP transmisă astăzi Bursei de Valori Bucureşti, anunţă Agerpres.
Manchester Securities Corporation deţine peste 15% din acţiunile FP şi a sugerat completarea ordinii de zi a Adunării Generale a Acţionarilor FP din 25 aprilie cu propunerea de modificare a actului constitutiv.
Modificările propuse de Manchester Securities Corporation prevăd ca mandatul administratorului să nu se prelungească automat, ci să fie organizată o AGA cu cel puţin şase luni înainte de terminarea mandatului, prin care acţionarii să decidă prelungirea mandatului companiei care asigură administrarea FP sau înlocuirea acesteia.
De asemenea, organizarea licitaţiei internaţionale pentru desemnarea administratorului şi selecţia acestuia va fi asigurată de Comitetul Reprezentanţilor, iar înlocuirea administratorului se poate face cu cel puţin 25% din voturile acţionarilor şi nu cu două treimi din voturi, ca în actualul act constitutiv.
Administratorul FP este compania Franklin Templeton, iar mandatul acesteia expiră pe 29 septembrie 2014.
Acţionarii FP sunt convocaţi pe 25-26 aprilie, când urmează să aleagă doi membri noi în Comitetul Reprezentanţilor, care îi vor înlocui pe Sorin-Mihai Mîndruţescu (preşedintele Comitetului) şi Cristian Buşu, ale căror mandate expiră la sfârşitul lunii septembrie.
Comitetul Reprezentanţilor FP cuprinde cinci membri. Din Comitet mai fac parte în prezent Steven van Groningen, Piotr Rymaszewski şi Julian Healy.
Până acum au fost anunţate candidaturile lui Sorin-Mihai Mîndruţescu şi a fostului ambasador SUA în România, Mark Gitenstein.
Cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea propune modificări în statut
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

