12.9 C
Craiova
vineri, 27 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateTragedie în orăşelul bulgăresc Trân

Tragedie în orăşelul bulgăresc Trân

În centrul orăşelului bulgăresc Trân, care se află aproape de graniţa cu Serbia, o adolescentă de 15 ani, Lili, a fost ucisă, iar alţi doi copii au fost răniţi. Aceşti copii sunt de la orfelinatul din oraş. Lili a fost ucisă de către Asen Iliev, care, după ce a tras cu puşca pe care o deţinea legal, s-a sinucis. Iliev era o cunoştinţă mai veche a poliţiei din oraş, fiind condamnat pentru viol. Astăzi în oraşul Trân va fi zi de doliu.
Lili a fost împuşcată în centrul oraşului. În timpul incidentului au mai fost răniţi Emil şi Clara (în vârstă de 15 ani), care au fost spitalizaţi. Copiii, care se plimbau în recreaţia mare de la şcoală, au fost aşteptaţi de Asen. Acesta era ascuns în spatele unui parapet de pod din apropiere, iar când copiii au trecut prin faţa podului, a tras în ei. Lili a fost lovită de şapte alice, murind pe loc. Oamenii legii susţin că cel mai probabil Asen a vrut să o omoare pe Lili din gelozie, după ce a aflat că adolescenta îl înşală cu un băiat pe nume Nikola Dinev. Cercetările continuă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS