19 C
Craiova
joi, 25 septembrie, 2025
Știri de ultima orăMagazinCharlie Ottley a lansat sezonul 3 din „Flavours of Romania”. Obiceiurile de la noi din ţară, promovate în toată lumea

Charlie Ottley a lansat sezonul 3 din „Flavours of Romania”. Obiceiurile de la noi din ţară, promovate în toată lumea

Britanicul Charlie Ottley a parcurs sate, orașe și regiuni istorice din România şi Republica Moldova pentru a arăta lumii frumusețea și diversitatea acestei zone.

Noul sezon va fi disponibil pe Netflix chiar din această lună și promovează la nivel mondial obiceiuri din fiecare colț al țării noastre, potrivit antena3.ro.

Pe două roți, așa a colindat Charlie Ottley țara noastră. În cel de-al 3-lea sezon din Flavours of Romania, el a documentat unele dintre cele mai vechi tradiții românești. În plus, el a ales să includă și obiceiurile de peste Prut.

Charlie Ottley, jurnalist britanic: „Am inclus încă 600 de destinații. Am pătruns mai adânc ca niciodată în cultura, peisajul și tradițiile românești și am întâlnit oameni extraordinari. Și provoc orice telespectator român, chiar și pe cei care cunosc foarte bine țara, să recunoască toate locurile în care am fost. Am inclus și Republica Moldova, așa că mergem din Transilvania în Maramureș, apoi trecem prin Crișana și Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova până în Bucovina”.

La premiera noului sezon au fost prezente nume importante

La premiera noului sezon au fost prezente nume importante, printre care și Radu Miruță, ministrul Turismului, și Andras Demeter, ministrul Culturii.

Radu Miruță, ministrul Turismului: „E un lucru extraordinar că un asemenea om reușește, fără autoritățile publice, să facă atât de mult bine României. E o chestiune extraordinară. Este recunoscută România în mult mai multe locuri cu ajutorul lui Charlie. Se simte că o face cu tot sufletul, cu pasiune și se văd rezultate”.

Andras Demeter, ministrul Culturii: „Ne ajută să vedem cu alți ochi tot ceea ce această patrie ne oferă. Ei bine, avem nevoie de prezența unor astfel de oameni, avem nevoie de proiectele lor. Și, da, este nevoie și de sprijinul nostru, al tuturor”.

Citeşte şi: Zeci de români, expulzați din Marea Britanie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS