Moment bizar petrecut la un zbor transatlantic operat de American Airlines! O aeronavă a fost deviată de la drum, iar pasagerii au fost transportați cu autocarul, după ce compania a trimis, aparent, un avion prea mare pentru aeroportul de destinație.
Zborul 780 de luni a decolat din Philadelphia la ora 19:42 (ora locală) și urma să aterizeze în Napoli, Italia, la ora 10:00, ora locală. Însă, potrivit datelor Flightradar24, după aproximativ șapte ore de zbor, un Boeing 787-9 a făcut brusc cale întoarsă deasupra Mării Tireniene, la vest de Peninsula Italiană.
Avionul se afla la doar 110 km de Aeroportul Internațional din Napoli când a fost deviat spre nord, aterizând în cele din urmă la Aeroportul Roma Fiumicino, scrie Business Insider. Un purtător de cuvânt al American Airlines a declarat pentru Business Insider că devierea s-a produs din cauza „unor limitări operaționale”.
Datele istorice de zbor arată că, de regulă, compania aeriană utilizează aeronava Boeing 787-8 pentru zborurile către Napoli. Deși cele două variante Dreamliner sunt similare ca anvergură a aripilor, modelul 787-9 este mai lung cu aproximativ 6 metri.
Citește și: O fetiță de opt ani, izbită de un șofer în timp ce era de bicicletă! A fost chemat elicopter SMURD