A fost Jenia cea fericită în „Valsul câinilor“, pe urmă Bitty în „Detectiv pe portativ“, apoi Smaranda din „Amintiri din copilărie“, Daisy în „Ascensiunea lui Arturo Ui“, dar şi soţia cu sufletul îngheţat din piesa de teatru neconvenţional „Miroase a pradă“. Adela Minae, căci despre ea este vorba, iubeşte teatrul, aşa că s-a hotărât să joace nu numai pe scena Naţionalului craiovean, ci şi într-un local.
Ea şi-a dorit dintotdeauna să facă teatru. „Nu-mi amintesc să fi vrut să fac altceva. Cred că tatăl meu m-a condus involuntar pe drumul acesta, căci el îmi citea poezii, poveşti şi m-a dus prima dată într-o sală de spectacole de teatru. Cu el am văzut şi «Piticul din grădina de vară», în regia lui Silviu Purcărete, o piesă care m-a marcat. Mi-a arătat că teatrul poate să creeze senzaţii puternice. Un jgheab de apă în mijlocul scenei, nişte paturi de cazarmă în decor şi o actriţă, pe care nu aveam de unde să o cunosc la acea vreme, Mirela Cioabă, protagonista căreia i se smulgeau unghiile. L-am întrebam pe tata de ce oamenii aceia erau atât de răi. Nu puteam înţelege“, a povestit Adela Minae. În sufletul ei au apărut sentimente controversate: teatrul ei trebuia să fie altfel, dar nu şi-a pierdut dorinţa de a deveni actriţă. În primii ani de liceu s-a hotărât să urmeze ore de actorie. S-a interesat în stânga şi-n dreapta. La acea vreme, iniţierea în arta dramatică se făcea în cadrul Şcolii Populare, aşa că adolescenta s-a înscris la acele cursuri. „Eram hotărâtă se merg pe acest drum. În schimb, ai mei au sperat până în clasa a XII-a că voi alege altă cale. M-am înscris pentru a susţine examenul de admitere la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Am picat. Am simţit că se prăbuşeşte lumea. Reîntoarsă în Craiova, mi-a fost teribil de greu să trec peste acest eşec. Dar într-o zi, pe când mă plimbam cu o prietenă, am ajuns din întâmplare în faţa Universităţii. Mi-am amintit atunci că îmi pomenise cineva la un moment dat despre o secţie a Facultăţii de Litere, înfiinţată de Remus Mărgineanu – Departamentul de Artă Teatrală şi Cinematografie. La secretariat am aflat că era ultima zi de înscriere. Nu ştiu când am ajuns acasă şi m-am întors cu dosarul. În urma examenului, am reuşit să mă număr printre studenţii acelui departament“, şi-a amintit cu emoţie actriţa de astăzi a Teatrului Naţional Craiova.
Cei mai frumoşi ani
Anii de facultate s-au scurs repede, a venit ziua absolvirii şi a primului loc de muncă – Teatrul „Anton Pann“ din Râmnicu Vâlcea. Viaţa de actor de provincie, într-un teatru care se confrunta cu lipsa unor resurse financiare solide, a însemnat însă cea mai frumoasă perioadă. „Locuiam împreună cu foştii colegi de grupă de la facultate, căci toţi am ales să plecăm la Râmnicu Vâlcea. Aici avea să se nască una dintre cele mai frumoase piese, «Valsul câinilor», un rol drag mie“, şi-a amintit cu plăcere Adela Minae. Entuziasmul tinerilor aflaţi la început de carieră, care visau să dea naştere unui nou curent în teatrul vâlcean, s-a spulberat în cele din urmă, aşa că au început să se rupă uşor, uşor de instituţia de care îi legau cele mai frumoase amintiri. Într-o zi a venit şi rândul Adelei. La Teatrul Naţional din Craiova se susţinea concurs. A venit, şi-a încercat norocul şi a reuşit. Au urmat ani de muncă, roluri mai mari sau mai mici. „Aveam un vis din facultate: să facem un altfel de teatru, într-un spaţiu neconvenţional. Şi l-am făcut. Aveam un model de inspiraţie care mă urmărea. Vlad Mugur adunase în jurul său, la vremea sa, o mână de actori: Amza Pellea, Silvia Popovici, Gheorghe Cozorici, formând un fel de nucleu al mişcării teatrale din România. Sub impulsul acelei dorinţe şi cu un asemenea model s-a creat Cafe teatru Play“, a spus actriţa. I-au fost alături foştii colegi de facultate, deveniţi acum colegi de scenă, precum şi noi prieteni. S-a născut şi prima piesă „Miroase a pradă“ jucată în noul spaţiu, total neconvenţional. A fost un succes.
