Venirea pe lume a unui copil reprezintă un moment de fericire pentru toată familia, iar micuţul trebuie să fie bine primit. Destul de repede, el va avea nevoie de un ambient propriu, specific vârstei. Există câteva reguli pe care trebuie să le respectaţi atunci când alegeţi mobilierul pentru camera copilului.
Copiii au nevoie de un spaţiu aerisit, plin de viaţă şi de culoare, pentru o bună dezvoltare psihică. În acelaşi timp, trebuie să reuşiţi să-i oferiţi posibilitatea regăsirii mai multor spaţii cu funcţiuni diferite într-unul singur. Spre exemplu, camera lui trebuie să fie dormitor, loc de studiu, dar şi de joacă.
Dacă deja mai aveţi un copil, încercaţi să-i oferiţi şi nou-născutului un spaţiu al lui. Cei doi vor avea nevoie de paturi, dulăpioare pentru haine, o minibibliotecă şi un spaţiu numai cu jucării. Atenţie, prea mult mobilier creează o atmosferă grea şi poate afecta sănătatea micuţilor dumneavoastră.
Ei au nevoie de linii pline de imaginaţie şi de jocuri de culoare. Copiii îşi doresc o lume de poveste, de basm, un univers plin de culoare, în care elementele principale să fie piesele de mobilier din camera lor.
Astfel, mobilierul poate lua diferite forme, de la paturi-maşinuţe la dulapuri cu flori sau personaje din desene animate.
Un mediu creativ este propice pentru dezvoltarea lor.
Atenţie la finisaje!
Finisajele reprezintă poate cel mai important lucru atunci când alegem mobilierul pentru copii. Un cui scos, un şurub prins greşit sau paturi cu colţuri pot afecta sănătatea micuţului. De asemenea, vopseaua e foarte importantă, iar specialiştii recomandă evitarea vopselei pe bază de plumb.
Fiţi atenţi ca furnirul să nu fie desprins şi să nu existe posibilitatea de a se agăţa în mâna copiilor. De preferat ar fi ca atât patul, cât şi masa sau şifonierul să aibă colţurile rotunjite şi protejate cu bandă din cauciuc, pentru siguranţa micuţilor.
Accesorii de protecţie
Pentru că tot aminteam de riscurile la care sunt expuşi copiii din cauza unui mobilier prost finisat, vă vom recomanda câteva dispozitive care să reducă pericolul accidentărilor.
Cu ajutorul accesoriilor de protecţie, părinţii vor putea să stea mai liniştiţi. Printre acestea se numără şi accesoriile pentru blocarea ferestrelor, realizate din plastic poliamidic.
Ele pot fi montate pe toate tipurile de ferestre, atât pe cele care se deschid în exterior, cât şi pe cele care se rotesc sau se ridică. Dispozitivele vor bloca ferestrele în poziţia dorită.
Pentru a împiedica micuţii să se joace cu obiecte de bucătărie care i-ar putea răni, puteţi folosi încuietorile pentru sertare, realizate din plastic, pe bază de acetat. Acestea se montează pe sertare.
Alt pericol pentru copii îl reprezintă prizele. Fisele din plastic polipropilenic cu contact de protecţie se pot folosi pentru siguranţa celor mici atât la prizele cu împământare, cât şi la cele fără.
Pentru a nu permite accesul copiilor la dulapul cu veselă sau la frigider, există o încuietoarea universală din plastic ABS şi polietilenic, care se ataşează uşor, cu ajutorul unei benzi, pe suprafeţele netede, sau cu şuruburi pentru suprafeţe neregulate.
Acestea pot fi montate pe diverse materiale: metal, plastic, sticlă, lemn etc.
Pentru zonele foarte bine lustruite sau cerate, se va folosi o bandă antialunecare.
De asemenea, ea poate fi utilizată pentru fixarea covorului pe pardoseală.
Pătuţurile se găsesc în diferite modele
Se poate achiziţiona pentru bebeluşi un scaun cu masă Chicco, care se poate folosi de la şase la 36 de luni. Acesta are centură de siguranţă în cinci puncte şi husă detaşabilă. De asemenea, are dublă închidere şi reglare pe înălţime. Un astfel de scaun costă 540 de lei. Pătuţurile pentru copii se găsesc în diferite modele, materiale şi preţuri. Un pat extensibil din lemn antichizat de molid, având lungimea de 138-208 cm şi înălţimea de 79 cm, costă 395 de lei (preţul include o somieră Sultan Lade de 80×200 cm; salteaua se vinde separat).
Dacă dorim să achiziţionăm un pat cu dimensiuni 115×55 cm, putem să cumpărăm un pat metalic Capotina, care beneficiază de un sistem de pliere-depliere rapid, un buzunar lateral şi chiar o geantă de transport. În preţul de 300 de lei, cât costă un astfel de pat, mai primim şi o platformă pe care să înfăşăm nou-născutul.

