„Theophil Magus. Confesiuni 2004-2006“ de Leonard Oprea
Editura Universal Dalsi, 2007
Te întrebi, citind cartea lui Leonard Oprea, ce vrea să înţeleagă Andrei Corbea Hoişie, fost ambasador al României la Viena, prin sintagma „pasiunea suferinţei născătoare de speranţă“. Nu că în cărţile lui Oprea, scriitor român stabilit în SUA, n-ai regăsi aşa ceva. Autorul nostru e, dimpotrivă, un scriitor pentru care speranţa, deşi însoţită de o neostoită luciditate, îşi face loc constant printre rândurile cărţilor sale, fie că au fost scrise în România, fie că au fost publicate în SUA. De altfel, Vladimir Tismăneanu, unul dintre „suporterii“ constanţi ai scrisului lui L. Oprea, remarca în cronica sa făcută cărţii în Evenimentul zilei că „destui sunt iritaţi de sinceritatea reflecţiilor lui Leonard Oprea“. Profesorul de ştiinţe politice de la Maryland University se referea, desigur, la tranşanţa cu care Oprea, fost disident al regimului comunist, îşi permite să intervină în agitata noastră viaţă culturală şi politică, prin practicarea acelor opinii sanitar-înţelepte care fac loc tocmai speranţei oropsite de înţelepţi locali ce pozează în sophoi de reputaţie mondială. Or, Andrei Corbea Hoişie, reputat germanist, a fost unul dintre informatorii Securităţii ajuns, prin graţia sistemului, ambasador al României într-o vreme când intelectualii naţiei încearcă din răsputeri să arate o faţă de rezistenţi ai societăţii civile – atunci sau acum. Desigur, nu Leonard Oprea e de vină că Hoişie, altminteri tobă de carte, a turnat la Securitate; totuşi, nu mă pot opri să nu mă întreb ce caută elogiul profesorului ieşean turnător pe coperta a IV-a a unei cărţi scrise de un om liber şi disident, nu-i aşa? Diavolul are multe feţe însă şi uneori ia înfăţişarea unui amic cărturar…
Volumul lui Leonard Oprea, apărut la editura condusă de d-na Maria Marin, reprezintă un efort statornic de meditaţii ale autorului, „reflecţii pe marginea a ceea ce a fost şi este astăzi Homo Religiosus“ (după aprecierea lui Victor Neumann).
Leonard Oprea, care s-a ilustrat în ultimii ani prin Trilogia lui Theophil Magus, o serie de cărţi apărute la Editura Polirom, dar şi în SUA, este un autor pentru care „scriitorul este o fiinţă religios-socială şi politică, dar este şi un vindecător… o fiinţă responsabilă din toate punctele de vedere ale creaţiei şi existenţei sale“. În cartea recent publicată, Leonard Oprea se arată un scriitor atent la tot ceea ce este ideea de Dumnezeu şi de iubire divină, aflat în permanentă căutare a sinelui gata să îmbrăţişeze – cu un patetism cenzurat abia de oboseala vremii noastre – acele imponderabile de care lumea modernă pare să se fi îndepărtat. Oprea, care este şi un caligraf rafinat al stărilor de graţie, îşi însoţeşte panseurile sale muşcătoare adesea cu hieratice kaiku-uri. Volumul de faţă este construit nu doar în jurul acestor stări de graţie, dar şi al unor urgenţe de trăire (terorismul islamic, toleranţa creştinului, diavolul în cotidian, metanoia, calea celor nouă fericiri, parusia etc.) care fac din Leonard Oprea un agent al binelui aflat în permanentă luptă cu răul din jur. Arma sa favorită este, desigur, credinţa însoţită de speranţa în mântuirea divină.
