13.4 C
Craiova
sâmbătă, 10 mai, 2025
Știri de ultima orăLocalNavă sârbească, în derivă pe Dunăre

Navă sârbească, în derivă pe Dunăre

MEHEDINŢI. Un şlep sârbesc, Hjlandar, încărcat cu 829 de tone de piatră, a intrat marţi seară în derivă pe Dunăre din cauza unei defecţiuni la motor, fapt care a determinat echipajul să-l direcţioneze spre malul românesc, în zona localităţii Pescari. Dacă şlepul se menţinea pe şenal, exista riscul să se lovească de alte nave aflate în traficul fluvial, însă căpitanul a acţionat în timp util, direcţionând şlepul cu prova spre malul românesc.

„Evenimentul s-a petrecut în dreptul localităţii Pescari, în judeţul Caraş-Severin, la kilometrul 1042+300. În asemenea situaţii există multe riscuri. Dacă se menţinea în şenal, şlepul se putea lovi de alte nave aflate în trafic. Echipajul a ales soluţia intrării controlate pe uscat, pe malul românesc“, a declarat şeful Căpităniei Drobeta Turnu Severin, Marinică Genovu.

La fel ca săptămâna trecută, când alt şlep sârbesc a fost blocat două zile pe malul românesc, în localitatea Gruia, şi această operaţiune a fost periculoasă pentru navă, dar, din fericire, manevra respectivă a rămas fără urmări.

După efectuarea lucrărilor de reparare a motoarelor, care au durat şase ore, şlepul şi-a reluat marşul spre oraşul sârbesc Smederevo.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS