Din totalul celor 831 de unităţi şcolare din judeţ, doar 429 au autorizaţie sanitară de funcţionare, faţă de 411, câte aveau la 24 septembrie, potrivit Autorităţii de Sănătate Publică Gorj.
GORJ. Încă 31 de unităţi şcolare au depus documentaţia necesară obţinerii autorizaţiilor sanitare, dar unele dintre ele au fost respinse. Mariana Sfichi, directoarea adjunctă pe probleme medicale a ASP Gorj, a declarat că din cele 429 de unităţi şcolare, 130 au obţinut autorizaţie sanitară temporară.
„La cele 130 au fost descoperite nereguli care se pot îndrepta, de aceea au primit autorizaţie cu program de conformare. Din păcate, la nivelul judeţului există sute de unităţi de învăţământ care nu sunt autorizate sanitar. 241 de directori au depus la ASP Gorj dosarele pentru obţinerea autorizaţiei. Până la 27 septembrie au venit reprezentanţii unităţilor din Cătunele, Peştişani, Brăneşti, Hurezani, Schela, Prigoria, Baia de Fier, Plopşoru sau Scoarţa etc.“, a precizat doctoriţa Mariana Sfichi.
Peste 100 de unităţi expertizate
Inspectorii sanitari din cadrul ASP Gorj au expertizat în vederea obţinerii autorizaţiilor sanitare de funcţionare 115 de unităţi de învăţământ preşcolar şi şcolar, din care 26 de unităţi au primit autorizare cu program de conformare. Din totalul celor 115 de şcoli şi grădiniţe verificate, 36 au fost respinse de la autorizare. Acestea sunt în localităţile: Ciuperceni, Turcineşti, Brăneşti, Teleşti, Runcu, Scoarţa, Văgiuleşti şi Schela. La Şcoala Primară nr. 2 din localitatea gorjeană Schela, clădirea în care învaţă elevii este deteriorată, neigienizată, iar grupul sanitar nu există. La Şcoala Generală Teleşti, inspectorii sanitari au găsit urme de infiltraţii în sălile de clasă, tavanul bombat, grupul sanitar deteriorat, o sală de clasă necorespunzătoare, subdimensionată şi neigienizată.
La Şcoala Generală Copăcioasa din comuna Scoarţa lipsea gardul de împrejmuire, pavimentul era deteriorat, iluminatul necorespunzător, grupul sanitar era netencuit şi cu uşile distruse.
Directorii nu solicită autorizaţiile
Nu au solicitat obţinerea autorizaţiilor sanitare de funcţionare unele unităţi de învăţământ preşcolar şi şcolar din localităţile Aninoasa, Arcani, Băleşti, Bărbăteşti, Berleşti, Jupâneşti, Săcelu, Târgu Cărbuneşti şi Turceni şi mulţi alţii. Directorii unităţilor şcolare din judeţul Gorj riscă să fie amendaţi pentru nesolicitarea autorizaţiilor sanitare de funcţionare.
Potrivit reprezentanţilor ASP Gorj, în anul şcolar 2006-2007 au fost autorizate sanitar 411 unităţi de învăţământ, dintre care 104 au avut program de conformare. Nu au solicitat autorizaţie 344 de şcoli şi grădiniţe din Gorj.