Știri de ultima orăLocalFost director de mina, condamnat pentru luare de mita

Fost director de mina, condamnat pentru luare de mita

Fostul director al Exploatarii Miniere Uricani, Ioan Curut, a fost condamnat, in dosarul „mita de la disponibilizati“, de magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie, la trei ani de inchisoare cu suspendare, pentru luare de mita. Alaturi de fostul director, a fost condamnat si complicele sau, Gheorghe Meszaros, fost sef brigada la aceeasi mina, pedeapsa in cazul sau fiind tot de trei ani de inchisoare cu suspendare. Cei doi sunt acuzati ca, in timpul programului de disponibilizari din anul 2003, le cereau minerilor bani pentru a-i trece pe listele de disponibilizare.


Fostul director si complicele sau au fost trimisi in judecata de procurorii Parchetului National Anticoruptie in anul 2004, dupa ce au stabilit ca, in perioada iunie-iulie 2003, Ioan Curut, in calitatea sa de director, cât si prin intermediarul lui, Gheorghe Meszaros, a pretins de la mai multi angajati ai Exploatarii Miniere Uricani un procent din cuantumul platilor compensatorii, pentru a le viza cererile de disponibilizare.


Potrivit organelor de cercetare, cei doi semnau cererile de disponibilizare numai dupa ce angajatii promiteau ca vor da acesti bani. Anchetatorii au stabilit ca directorul si complicele sau le cereau minerilor intre 15 si 20 la suta din cuantumul platilor compensatorii cu titlu de mita.


Purtatorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, judecator Mihaela Timisan, declara ca magistratii Sectiei penale din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie au suspendat conditionat pedepsele de câte trei ani inchisoare, pe un termen de incercare de cinci ani, dupa ce Curtea de Apel Alba Iulia i-a condamnat cu executarea pedepsei pe cei doi, revenind astfel la prima sentinta data de Tribunalul Hunedoara in anul 2004.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU