Ministrul Educației, Daniel David, e de părere că elevii de gimnaziu și de liceu nu ar trebuie să primească teme care adunate să le ocupe mai mult de două ore pe zi.
„În mod normal, la nivel de gimnaziu n-ar trebui să fie teme adunate de la toate disciplinele care să ducă la un timp mai lung de două ore pe zi. Din păcate, se întâmplă acest lucru, să aibă copiii teme care durează mai mult de două ore. (…) Cine ar trebui să facă coordonarea? Ar trebui să o facă, probabil, dirigintele, care ar trebui să fie atent la aceste lucruri. Ministerul a reglementat: la nivel de primar – o oră, la nivel de gimnaziu – două ore, la nivel de liceu – două ore“, a spus Daniel David într-o conferință de presă desfășurată la Guvern, potrivit ziare.com.
În opinia sa, controlul legat de implementarea acestei reglementări ar trebui să fie făcut la nivelul școlilor, iar părinții ar putea să semnaleze dirigintelui dacă acest lucru nu se respectă.
„Controlul efectiv legat de implementare ar trebui să fie făcut la nivelul școlilor. Și de ce nu să se implice și părinți, care pot semnala o astfel de probleme dirigintelui, care ar putea să ia măsuri prin discuții și coordonări cu profesorii care au ore, astfel încât să se pună de acord cu volumul temelor“, a explicat ministrul.
Citeşte şi: Autorităţile au activat Mecanismul European de Solidaritate pentru a salva Salina Praid