1.7 C
Craiova
sâmbătă, 10 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăBani & AfaceriAgriculturaRomânia a cerut garanții suplimentare pentru fermieri în negocierile UE - Mercosur

România a cerut garanții suplimentare pentru fermieri în negocierile UE – Mercosur

Ministrul Agriculturii Florin Barbu a declarat, vineri, că România va continua să apere interesele fermierilor în cadrul negocierilor europene privind Acordul UE – Mercosur și viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC). „Am cerut la Bruxelles garanții suplimentare pentru fermierii noștri și menținerea unei politici agricole comune echitabile, care să ofere un sprijin real fermelor și satelor românești! Sunt alături de fermierii români și nu am semnat Memorandumul înaintat de Ministerul Economiei cu privire la Acordul UE-Mercosur”, a scris Florin Barbu, vineri pe Facebook.

Potrivit ministrului, România a solicitat comisarilor europeni ca acordul să garanteze respectarea standardelor echivalente celor aplicabile fermierilor din UE.

„Am transmis și comisarilor europeni că este obligatoriu ca Acordul să garanteze că importurile din state terțe respectă standardele echivalente celor aplicabile fermierilor din UE, inclusiv în domeniul siguranței alimentare, protecției mediului, utilizării pesticidelor sau bunăstării animalelor. Este datoria noastră să ne asigurăm că produsele care intră pe piața europeană respectă standardele fitosanitare și sanitar-veterinare, prin testarea acestora în laboratoarele fiecărui stat membru”, a subliniat el.

România a cerut mecanisme de suspendare

Ministrul Agriculturii a mai precizat că România a cerut ca Acordul UE-Mercosur să prevadă mecanisme de suspendare în cazul depășirii volumului de importuri sau afectării prețurilor.

„De asemenea, am cerut ca Acordul UE-Mercosur să prevadă posibilitatea să fie suspendat în situația în care se constată o depășire a volumului de importuri în condiții preferențiale cu 5% față de media ultimilor 3 ani sau în situația în care se constată o afectare a prețurilor cu mai mult de 5% față de media ultimilor 3 ani. În acest sens, fiecare stat membru trebuie să aibă posibilitatea să licențieze operatorii economici care realizează operațiunile de import-export de produse agroalimentare”, a mai spus ministrul PSD.

România susține menținerea unui cadru distinct și echitabil pentru fermieri

În ceea ce privește viitoarea Politică Agricolă Comună, România susține menținerea unui cadru distinct și echitabil pentru fermieri.

„În ceea ce privește viitoare Politică Agricolă Comună, România se opune în continuare integrării PAC într-un Plan Unic sau Fond Comun. PAC trebuie să rămână o politică distinctă, structurată pe doi piloni, capabilă să susțină veniturile fermierilor și investițiile necesare unei agriculturi durabile și competitive. Susțin în continuare caracterul voluntar al plafonării și degresivității plăților, menținerea regulii N+3, simplificarea indicatorilor de performanță și eliminarea condiționalității sociale”, a afirmat Barbu.

Alte cereri

Ministrul a cerut transparență privind bugetul PAC.

„De asemenea, am solicitat Comisiei Europene ca bugetul pe noua PAC să fie publicat într-un document oficial, nu comunicat prin scrisori și fițuici, care nu au nicio valoare din punct de vedere juridic. Am cerut retragerea documentului publicat în luna iunie privind Cadrul Financiar Multianual post-2027 și publicarea unui nou document care să conțină sumele clare ce revin fiecărui stat membru”, a mai punctat el.

În legătură cu Mecanismul de ajustare a carbonului la frontieră (CBAM), România a solicitat excluderi sau amânări pentru sectoarele critice.

„Referitor la CBAM – Mecanismul de ajustare a carbonului la frontieră, am solicitat excluderea îngrășămintelor de la aplicare sau amânarea aplicării mecanismului pentru acest sector, până la operaționalizarea sistemelor de referință și achiziție, având în vedere rolul lor esențial în asigurarea producției și securității alimentare”, a conchis Florin Barbu.

Citește și: Nicușor Dan vrea să înfiinţeze un departament pentru combaterea dezinformării a fake news-ului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS