Salariul minim crește începând de astăzi de la 850 la 900 de lei. Chiar și așa România rămâne la coada clasamentului european în această privință, potrivit europafm.ro. Potrivit datelor Ministerului Muncii aproape un milion de români câştigă mai puţin de 900 de lei pe lună. În continuare însă, suntem pe penultimul loc în Europa atunci când vine vorba de câștiguri.
Comparativ, cel mai ridicat salariu minim îl primesc angajaţii din Luxemburg: peste 1.900 de euro.
Odată cu salariul minim vor crește însă și amenzile de circulație. Astfel, începând de astăzi, un punct de amendă va ajunge la 90 de lei. Așadar, cuantumul va fi stabilit de la minimum 180 de lei la maximum 1.800 de lei.De asemenea, tot de astăzi intră în vigoare mai multe scumpiri. Și gazele se vor scumpi – pentru a treia oară anul acesta. În cazul populației, majorarea va fi de 2,5%, iar pentru consumatorii industriali 1,5 procente.