23.7 C
Craiova
duminică, 6 iulie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriFirmele doljene cad ca secerate

Firmele doljene cad ca secerate

Noua legislaţie fiscală bagă în groapă firmă după firmă. Dacă nu depui declaraţiile obligatorii la două termene, societatea este declarată inactivă: nu mai poate emite facturi, activitatea îi este blocată şi orice act emis nu este recunoscut de fisc.

Prin „grija“ organelor fiscale, oamenii de afaceri neglijenţi se pot trezi că firmele lor au activitatea blocată. Din fericire, remediabil! Din primăvara acestui an, o ordonanţă de urgenţă a guvernului dă bătăi de cap mediului de afaceri care nu respectă termenele de depunere a hârtiilor obligatorii către fisc. Procedura de declarare a unui agent economic drept inactiv s-a simplificat, astfel că numărul firmelor a căror activitate este blocată a crescut simţitor în acest an. În interval de numai trei luni, de când a intrat în vigoare OUG nr. 19/2008 – care a modificat Codul de Procedură Fiscală -, şi până la următorul termen de raportare de la mijlocul verii, peste 1.300 de firme doljene au intrat în „moarte clinică“, pentru că au fost declarate inactive de Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj, după cum anunţă instituţia.
La începutul lunii aprilie, în tot judeţul existau 7.311 societăţi inactive declarate în ultimii ani cumulat, iar astă-vară, numărul lor a crescut la 8.838. Având în vedere că în Dolj mai sunt active 29.000 de societăţi, înseamnă că 30% din acestea nu mai au voie să aibă activitate. Dacă o societate este declarată inactivă, atunci nu este afectată numai activitatea ei propriu-zisă, ci şi a companiilor care fac afaceri cu ea. „Potrivit Codului Fiscal, organul fiscal nu va lua în considerare tranzacţiile efectuate de un contribuabil normal cu unul inactiv. Lista agenţilor economici inactivi se publică în Monitorul Oficial, iar cea a celor propuşi pentru a fi declaraţi inactivi, pe site-ul Ministerului Economiei şi Finanţelor (pe portalul ANAF), după CUI-ul societăţii“, a precizat directorul Direcţiei de Control din cadrul DGFP Dolj, Alexandru Barcan.
De asemenea, societatea este informată de finanţe că figurează pe lista celor propuse să devină inactive. Dacă în acest interval sunt depuse declaraţiile cerute de lege, atunci scapă de această procedură şi rămâne activă. Până acum deveneau inactivi agenţii economici care nu erau de găsit la sediul social declarat, care nu se supuneau controlului fiscal, dar, de când s-a adăugat prevederea legislativă cu nedeclararea la două termene consecutive, tot mai multe firme au picat ca la un joc de domino.

Inactivi voluntari

Pot exista administratori sau asociaţi ce îşi doresc să închidă firmele pe care le au ca să scape de datorii sau de alte obligaţii, aşa că nu-şi mai depun declaraţiile la două termene consecutive şi… gata. Fiscul doljean vrea să descurajeze asemenea practici şi avertizează că nu vor fi declarate inactive firmele aflate în stare de insolvabilitate sau insolvabilitate iminentă. Astfel că datornicii nu scapă de biruri sau cel puţin aşa susţin şefii fiscului. Pot fi inactivi voluntari, admite fiscul, dar aceia sunt dintre cei al căror business a dat chix. Dacă afacerile nu le mai merg şi nici nu vor să se reprofileze, oamenii de afaceri pot lăsa firmele să moară.

Efecte dezastruoase

Activitatea unei societăţi comerciale inactive nu este recunoscută, practic, de organele statului. Efectele sunt ample. „Firma inactivă nu mai are dreptul să emită facturi. În cazul în care eliberează documente interzise, ele nu produc efecte juridice din punct de vedere fiscal. Societăţile comerciale inactive pot face plăţi către furnizori sau către terţi, deci îşi pot finaliza contractele încheiate anterior“, a menţionat Alexandru Barcan.
Lista se publică şi pe internet, pentru a le facilita accesul la informaţii viitorilor parteneri de afaceri. Dacă o firmă vrea să facă afaceri cu alta propusă sau declarată ca inactivă, atunci verifică lista on line şi, evident, business-ul pică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII