54% din tineri consideră că sunt priviţi în mod negativ de personalul companiilor în cadrul cărora activează, potrivit celui mai recent studiu realizat de Opinionway pentru Asociaţia Positive Entreprise.
Conform studiului, companiile au o imagine negativă cu privire la angajaţii tineri, în timp ce 64% sunt de părere că reprezentanţii acestora nu se ocupă îndeajuns de demersurile necesare pentru a-i ajuta să se integreze mai repede în climatul muncii. Sondajul subliniază dificultăţile care persistă între companii şi tinerii absolvenţi. Companiile devin tot mai conştiente de faptul că pe viitor vor fi nevoite să integreze masiv reprezentanţi ai generaţiilor tinere. 55% din respondenţi sunt conştienţi de faptul că informaţiile acumulate în perioada studiilor sunt generale, în timp ce majoritatea companiilor solicită tinerilor absolvenţi deprinderi practice. 17% din tinerii intervievaţi susţin că nu mai au încredere în promisiunile făcute de companii, în timp ce 10% nu doresc să se implice mai mult decât colegii lor mai în vârstă. Trei tineri din patru au o imagine bună despre companii, în general, şi îşi doresc să lucreze mai ales în instituţii din sectorul privat. Odată cu avansarea în vârstă, aproape de treizeci de ani, dorinţa de a lucra ca funcţionar, de exemplu, se accentuează.
Familia, mai importantă decât cariera
În momentul în care îşi aleg un job, tinerii ţin cont de echilibrul dintre viaţa personală şi cea profesională, pe care îl vor putea avea. Pentru Asociaţia Positive Entreprise, dorinţa de a menţine un echilibru între viaţa personală şi cea profesională nu reprezintă un semn de dezinteres în raport cu valoarea unui job, ci este rezultatul direct a unei situaţii precare a locurilor de muncă pentru tineri. În absenţa unui control asupra situaţiei profesionale, tinerii au tendinţa de a se orienta către un al doilea factor important de susţinere în viaţa lor, familia. Studiul Opinionway a fost realizat pentru Asociaţia Positive Entreprise şi a avut 325 de respondenţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani. Asociaţia Positive Entreprise este formată din cadre superioare ce militează pentru o mai bună integrare a tinerilor în lumea profesională.