Procurorii DIICOT au început în această seară, în Capitală, audierile din dosarul fraudelor bancare de 85 de milioane de euro, după ce la sediul instituţiei au fost aduse documente, calculatoare şi imprimante ridicate la percheziţiile făcute în Bucureşti şi în judeţele Satu Mare, Ilfov şi Vâlcea. Potrivit Mediafax, printre alţii, a fost adus la audieri omul de afaceri Marius Locic, care a declarat presei, la intrare, că este absolut nevinovat.
În acest dosar, în care aproape 60 de persoane sunt suspectate de comiterea unor fraude bancare cu un prejudiciu de 85 de milioane de euro, mai sunt vizaţi Lucian Cojocaru, fost director BRD şi în prezent vicepreşedinte Volksbank, şefi ai sucursalelor BRD Unirii şi Dorobanţi, responsabili ATE Bank, precum şi fraţii Creştin, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.
Potrivit surselor citate, în această afacere ar fi implicaţi şi patru notari, unul dintre aceştia fiind soţia lui Damian Drăghici, Paula Rosenberg. Damian Drăghici, consilier al premierului Ponta pentru problemele romilor, a fost ales senator pe listele USL.
Au început audierile în dosarul fraudelor bancare de 85 de milioane de euro
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei