Serviciul de Ambulanţă din Capitală are în aşteptare 146 de cazuri din care 27 de urgenţe majore din cauza circulaţiei îngreunate de zăpada abundentă, iar echipajele de ambulanţă nu se deplasează la domiciliul pacienţilor decât pentru urgenţe de gradul unu şi zero.
"Ambulanţele ajung foarte greu la cazuri, iar circulaţia este foarte dificilă chiar şi pe arterele principale care au fost deszăpezite, din cauza traficului intens", a declarat astăzi, pentru NewsIn, medicul coordonator al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti, Alice Grasu.
"Ambulanţele nu pot intra pe străzile secundare şi pe alei, iar echipajele de cele mai multe ori sunt nevoite să părăsească maşinile şi să meargă pe jos câteva sute de metri pentru a ajunge la adresă", a mai spus medicul, precizând că pacienţii sunt transportaţi tot pe jos, în tărgi, până la ambulanţe.
Din cauza zăpezii şi a circulaţiei dificile, se pierde foarte mult timp pe caz şi există foarte multe solicitări în aşteptare. Astfel, la ora transmiterii acestei ştiri, Serviciul de Ambulanţa avea 146 de cazuri în aşteptare din care 27 de urgenţe majore. De asemenea, cazurile de gradul doi, aşa numitele consultaţii la domiciliu, sunt în aşteptare de miercuri seara, de la ora 19.30.
"Nu ne putem ocupa decât de urgenţele de gradul unu şi zero, nu şi de cazurile de gradul doi", a precizat medicul Grasu. Potrivit acesteia, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate aproximativ 1.500 de apeluri către Serviciul de Ambulanţă.
Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, care este şi coordonatorul Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD), a declarat,pentru NewsIn, că Ministerul Sănătăţii a dispus constituirea unei comisii naţionale de urgenţă la nivelul ministerului, iar autorităţile au obligaţia să raporteze toate cazurile cu probleme prin intermediul unor comisii judeţene pentru a se putea interveni în timp util. Arafat a precizat că până în prezent au fost raportate două cazuri, fiind vorba de o naştere la domiciliu în Teleorman, dar atât mama cât şi copilul sunt în siguranţă, precum şi un deces la Constanţa, dar ulterior s-a dovedit că nu a fost provocat de întârzieri ale personalului medical.
Oficialul a mai precizat că autorităţile sanitare încearcă să găsească soluţii pentru oamenii străzii, care sunt cei mai expuşi frigului, având în vedere temperaturile foarte scăzute prognozate pentru perioada următoare. "Vom încerca să le găsim un adăpost în spitale sau în căminele de bătrâni", a mai spus Arafat.