Cele mai vechi si cele mai importante monumente istorice din judetul Olt sint in stare critica. Nu mai este o noutate faptul ca o mare parte din monumentele istorice care au dat identitate poporului roman au intrat de mult timp intr-un con de umbra. Situatia este oarecum paradoxala, deoarece, desi autoritatile se pling ca din lipsa de bani nu pot restaura monumentele degradate, in tara se construieste foarte mult. Firmele de constructii lucreaza din greu la sedii impozante de tribunale, directii judetene, muzee, biblioteci, vile, case de vacanta, mari centre comerciale, banci, imobile pentru birouri si sedii de firme. Si toate acestea se fac cu bani grei. Iar sediile destinate sa adaposteasca institutiile statului sint inaltate cu bani de la bugetul de stat. Grav este faptul ca, in timp ce pentru astfel de constructii sint bani, pentru protejarea si conservarea unor obiective de patrimoniu cultural national, unele de o valoare inestimabila, nu sint fonduri.
Marele artist Gheorghe Tatarescu, umilit de indiferenta urmasilor
Din ansamblul monumentelor de patrimoniu ale judetului Olt (762 de obiective, conform ultimei evidente cuprinse in Monitorul Oficial din 16 iulie 2004) asupra carora virsta si-a pus amprenta, o categorie aparte o reprezinta lacasurile de cult. Este in firea lucrurilor ca un zid neglijat sa crape in timp, sa isi piarda tencuiala, lemnul folosit sa putrezeasca, acoperisurile sa se deterioreze, iar pictura bisericilor sa fie acoperita de fumul de tamiie si de luminari. Dar protejarea si conservarea monumentelor istorice ar trebui sa reprezinte unul dintre obiectivele principale ale statului, respectiv ale Ministerului Culturii si Cultelor.
De o importanta aparte este pictura Bisericii „Sfintii Imparati“ din comuna Stoicanesti, realizata de Gheorghe Tatarascu. Potrivit declaratiilor specialistilor Directiei pentru Culte Olt, marele artist a pictat doar citeva biserici in tara, iar una dintre acestea se afla in judetul Olt. In prezent, pictura este intr-o stare avansata de degradare. Bucatile de tencuiala cazute de la baza turlelor si de pe tavan, zone in care pictura este pierduta, sint marturii in acest sens. Pentru ca persoanele responsabile sa ia masuri nu au facut nimic pentru salvarea ei, preotul si enoriasii au reusit cu greu sa stringa suma de 300 de milioane de lei. Banii adunati sint insa insuficienti, pentru finalizarea lucrarilor de restaurare fiind necesare 1,8 miliarde de lei. Cea mai veche pictura bisericeasca din judet, realizata in anul 1701 in Biserica „Sfintul Nicolae“ din cadrul Manastirii Brancoveni, se afla intr-o stare avansata de degradare si nu are sanse de salvare daca autoritatile publice centrale si locale nu vor actiona prompt.
Dezastrul de la Leleasca si Ibanesti – Cungrea
Nici cele mai vechi monumente istorice din judet nu se bucura de o situatie mai buna. Biserica din lemn „Cuvioasa Paraschiva“ din Ibanesti, comuna Cungrea, datind din anul 1785, asteapta de multi ani un „semn“ din partea institutiilor statului cu responsabilitati in domeniu. Din lipsa de bani, Directia Judeteana pentru Cultura si Patrimoniu Cultural National Olt a gasit o modalitate neaosa de a stopa infiltrarea precipitatiilor in interiorul lacasului de cult: montarea pe acoperisul degradat a numeroase foi de carton bitumat (asfaltat). Ca sa reziste, foile de carton asfaltat au fost fixate cu bucati de tabla, stinghii de lemn si cuie, totul intr-un veritabil kitsch romanesc.
Biserica din lemn „Adormirea Maicii Domnului“, amplasata pe raza comunei Leleasca si construita in anul 1766, se gaseste intr-o situatie similara. Unica in tara datorita modului de realizare a acoperisului din sita, biserica este in prezent demna de mila. Indiferenta factorilor de decizie in domeniu a facut ca acoperisul sa se degradeze in proportie de peste 50%, putind sa se prabuseasca in orice moment. Nici lemnul folosit la constructie nu mai este de calitate, intemperiile punindu-si amprenta asupra edificiului. Biserica a fost inclusa in Planul National de Restaurare a monumentelor istorice intocmit de Ministerul Culturii si Cultelor, iar proiectul a fost estimat la o jumatate de miliard de lei. Desi Directia pentru Culte Olt a facut numeroase sesizari la consiliul judetean, prefectura si Ministerul Culturii si Cultelor pentru demararea urgenta a lucrarilor de restaurare, totul a ramas ca inainte.
Pereti protejati cu placaje
In situatii similare sint si alte monumente istorice din judet. La Biserica „Sfintii Arhangheli“ din satul Cornatelu, comuna Poboru, care dateaza din anul 1812, au fost aplicate placaje pe pereti pentru a impiedica patrunderea precipitatiilor in interior. Si exemplele pot continua cu Biserica din lemn „Sfinta Troita“ din localitatea Seaca-Musetesti (1856), Manastirea de la Calui (1588) s.a. In toate aceste cazuri, reprezentantii Directiei Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Olt au facut mai multe demersuri la Consiliul Judetean Olt, la Prefectura si la Ministerul Culturii si Cultelor. Raspunsul a fost de fiecare data acelasi: nu sint bani.
Ciudata este si atitudinea forurilor bisericesti, care aproba construirea de noi biserici, in vreme ce lacasurile de cult vechi, incomparabil mai valoroase, sint ignorate sau chiar abandonate. Situatii ca acestea nu se intilnesc doar in judetul Olt. Din cauza nepasarii, multe biserici vor ajunge ruine.