Polițiștii Secției 3 Craiova au fost sesizați ieri cu privire la faptul că, persoane necunoscute au sustras din incinta unui supermarket 10 sticle cu băuturi alcoolice, producând un prejudiciu de aproximativ 1500 de lei.
Polițiștii craioveni s-au deplasat imediat la locul indicat, iar in scurt timp in urma activităților specifice de cercetare desfășurate de către lucrătorii de investigații criminale și proximitate, împreună cu patrulele de siguranță publică, au reusit să oprească, la iesire din municipiul Craiova, pe Calea București, un autoturism în care se aflau patru persoane.
Polițiștii au legitimat persoanele respective stabilind că se numesc P. Loredana, de 24 de ani, V. Mihaela, de 37 de ani, ambele din București, B. Georgeta, de 64 de ani, din comuna Isvoarele, județul Giurgiu, pasagere, şi V. Cristinel, de 41 de ani, din București, conducătorul auto.
În urma controlului efectuat, oamenii legii au găsit în portbagajul autoturismului, cele 10 sticle cu băuturi alcoolice care fuseseră sustrase de cele 3 femei.
Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prejudiciul fiind recuperat în totalitate și restituit părții vătămate.