5.6 C
Craiova
sâmbătă, 14 martie, 2026
Știri de ultima orăBani & AfaceriLucrările la Unitatea 5 de la Cernavodă vor fi sistate

Lucrările la Unitatea 5 de la Cernavodă vor fi sistate

Lucrările la Unitatea 5 a Centralei Nuclearo-Electrice (CNE) de la Cernavodă vor fi sistate, informează Agerpres.ro. Potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat pe site-ul Ministerului Economiei, destinaţia şi utilizarea spaţiilor şi structurilor deja realizate urmează să fie schimbate, pentru exploatarea în siguranţă a Unităţilor 1 şi 2, precum şi pentru îmbunătăţirea răspunsului centralei în caz de accidente severe. Finanţarea activităţilor pentru schimbarea destinaţiei şi utilizării spaţiilor se va face din sursele proprii ale Nuclearelectrica. „Cheltuielile beneficiarului vor fi diminuate datorită utilizării valorii de investiţie consumate, prin valorificarea structurilor existente pe amplasamentul aferent Unităţii 5”, se menţionează în Nota de Fundamentare a proiectului.

CNE Cernavodă a fost prevăzută iniţial (în 1978) să cuprindă 4 unităţi CANDU 6 a 706,5 MW fiecare, profil care a fost extins ulterior la 5 unităţi. În prezent, pe amplasamentul CNE Cernavodă sunt în funcţiune Unităţile 1 şi 2, Unităţile 3 şi 4 sunt planificate să fie finalizate la nivelul anilor 2019 şi respectiv 2020, iar Unitatea 5 se află în conservare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS