Până nu demult, nu se cunoşteau repercusiunile lipsei de vitamine din organism. Deşi se bănuia încă din epoca renascentistă că există substanţe care asigură starea de sănătate optimă, abia în epoca modernă s-a determinat cu exactitate rolul fiecărei vitamine. Mulţi cercetători au primit Premiul Nobel pentru identificarea vitaminelor care au permis milioanelor de oameni să-şi rezolve problemele cauzate de lipsa vitaminelor. Dacă în majoritatea statelor lumii problema lipsei de vitamine în organism s-a rezvolvat, în ţările slab dezvoltate alimentaţia deficitară contribuie la apariţia carenţelor vitaminice.
Cu secole în urmă, lipsa de vitamine în organism făcea ravagii. Una dintre bolile cauzate tocmai de această carenţă era boala beriberi. Simptomele erau scăderea în greutate, slăbiciune, durere, puls neregulat, insuficienţă cardiacă, afectarea creierului. Netratată corespunzător, boala era fatală. Surprinzător, ea a afectat păturile înalte ale societăţii şi nu persoanele sărace. Deşi alimentaţia bogaţilor nu se putea compara cu cea a săracilor, totuşi, în cazul beriberi s-a dovedit că nivelul ridicat de trai nu înseamnă neapărat sănătate. Boala era cauzată de lipsa vitaminei B1. Şi s-a constatat că, în familiile bogate, se spăla de prea multe ori orezul, ceea ce conducea la pierderea vitaminei B1. Cum săracii nu prea spălau orezul, ei beneficiau din plin de această vitamină. O altă categorie afectată de beriberi erau alcoolicii, al căror organism nu putea absorbi corespunzător vitamina B1.
De asemenea, din lista bolilor provocate de carenţa de vitamine nu putea lipsi pelagra. După descoperirea şi exploatarea Americii, porumbul s-a răspândit în întreaga lume. Deşi cultivatorii americani tratau porumbul cu var, europenilor nu le-a plăcut gustul şi au omis această etapă în prepararea lui. Pe măsură ce cultivarea porumbului se răspândea fulgerător, la fel de fulgerător s-a răspândit şi pelagra. Simptomele erau diaree, dermatită, demenţă şi, în final, decesul. Iniţial s-a crezut că porumbul este toxic. Mult mai târziu s-a descoperit că, deşi bogat în carbohidraţi, porumbul n-are vitamina B3 (niacină).
Boli periculoase
Lipsa vitaminei B7 se numeşte deficienţă de biotină. Aceasta duce la iritaţii, mâncărimi, pierderea părului, anemia, afecţiuni mintale (halucinaţii, depresii, somnolenţă). Vitamina B7 se regăseşte în carne, ficat, lapte, alune şi unele legume. Carenţa de biotină este destul de rară, totuşi a fost întâlnită în rândul culturiştilor. Cum aceştia erau sfătuiţi să consume ouă crude, o proteină din albuş anihilează vitamina B7 şi astfel organismului îi este imposibil să o absoarbă. O carenţă uşoară de biotină se înregistrează şi în rândul femeilor însărcinate, de aceea se recomandă suplimentele vitaminice în cazul acestora.
O altă boală care a făcut ravagii în trecut a fost scorbutul.
Această boală a fost înregistrată prima dată în rândul oamenilor care trăiau pe mare. Ambarcaţiunile aveau doar alimente neperisabile sau carne sărată şi cereale uscate, aşa că marinarii consumau fructe şi legume foarte puţine spre deloc. Scorbutul presupune stare de letargie, apariţia de pete pe piele, sângerări gingivale, pierderea dinţilor, febră şi chiar deces. Civilizaţiile antice tratau scorbutul cu ajutorul plantelor. Cu timpul, însă, civilizaţiile ulterioare n-au mai ţinut cont de valoarea acestor plante şi nu le-au mai folosit. Abia în secolul al XVIII-lea s-a descoperit că citricele şi carnea de cal vindecă scorbutul, cauzat de lipsa vitaminei C.
O altă boală la fel de periculoasă a fost şi este rahitismul.
Această boală duce la înmuierea oaselor şi a muşchilor, ceea ce conduce la deformarea definitivă a acestora. Această boală a fost eradicată, însă mai sunt supuşi riscului bebeluşii alăptaţi de mame care nu stau suficient de mult la soare sau a căror alimentaţie nu este corespunzătoare. Formulele de lapte sunt îmbunătăţite astfel încât vitamina D şi calciul să nu lipsească din hrana bebeluşilor. Specialiştii avertizează că boala poate reapărea din cauza faptului că foarte mulţi copii petrec majoritatea timpului în casă.
Un pericol pentru bebeluş îl reprezintă şi lipsa de vitamina K. Jumătate dintre nou-născuţi prezintă această deficienţă. În cazurile severe, carenţa de vitamina K se manifestă prin hemoragii necontrolabile şi subdezvoltarea feţei şi a oaselor. În majoritatea spitalelor se injectează bebeluşilor vitamina K pentru a preveni formele grave ale bolii. Cei mai predispuşi riscului sunt copiii născuţi în afara spitalelor. Alte categorii care mai pot prezenta carenţe de vitamina K sunt alcoolicii, bulimicii, persoanele care ţin diete stricte sau cei care suferă de fibroză chistică.
sfatulparintilor.ro
