Hotelierii de pe litoral susţin că actualul sezon estival nu le aduce profituri şi că, în prezent, când staţiunile sunt ocupate la capacitate maximă, ei încearcă să recupereze pierderile înregistrate în prima parte a verii, atunci când numărul turiştilor a fost foarte mic. "Este un al treilea an de criză, venim după doi ani care ne-au marcat puternic. Nu vom putea vorbi de venituri mai mari anul acesta faţă de anul trecut, pentru că noi abia suntem în recuperarea pierderilor pe care le-am avut'', a declarat astăzi într-o conferinţă de presă preşedintele Asociaţiei Litoral – Delta Dunării şi Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Corina Martin.
Potrivit reprezentantei Asociaţiei Patronale Mamaia, Anca Nedea, în această vară nu s-a mai întâmplat ca în 2010, când în luna iulie staţiunea Mamaia era ocupată în proporţie de 80%, turiştii preferând Bulgaria în iulie 2011.

