Știri de ultima orăActualitate Tănăsescu: Salariile bugetarilor pot creşte cu 5 la sută

Tănăsescu: Salariile bugetarilor pot creşte cu 5 la sută

Reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional (FMI), Mihai Tănăsescu, a declarat azi, la Realitatea TV, că intenţia autorităţilor de a mări salariile din sectorul public poate fi acceptată de FMI şi că procentul de majorare are putea fi de 5%, începând din octombrie.
"S-a creat posibilitatea unui spaţiu fiscal care să poată să fie utilizat de autorităţi în cursul acestui an pentru ceea ce autorităţile doresc să facă. Intenţia acestora de a mări salariile cu 5%, deci cu o creştere uşoară, este o măsură care poate să fie sprijinită de FMI, atâta timp cât ţintele care au fost stabilite pentru deficitul bugetar şi pentru ponderea cheltuielilor salariale în PIB nu vor fi depăşite  Există posibilitatea ca procentul de creştere să fie de 5% din octombrie", a spus Tănăsescu, citat de NewsIn.
Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat astăzi că în lunile care urmează ar putea exista spaţiu pentru o recuperare modestă a salariilor din sectorul public, pe fondul reducerii numărului de bugetari şi a menţinerii cheltuielilor curente sub un control strâns.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU