32.3 C
Craiova
duminică, 7 septembrie, 2025
Știri de ultima orăPoliticaNationalPrima moțiune de cenzură, din cele patru, a picat

Prima moțiune de cenzură, din cele patru, a picat

UPDATE: – A doua moţiune de cenzură împotriva Guvernului, intitulată „Opriţi politizarea companiilor publice! Opriţi batjocorirea proprietăţii statului!” a fost respinsă de Parlament, cu 121 de voturi „pentru” şi un vot „împotrivă”.

Ca şi în cazul primei moţiuni de cenzură a Opoziţie, parlamentarii Puterii au asigurat cvorumul pentru desfăşurarea şedinţei dar nu şi-au exprimat votul. 

Ştirea iniţială: Prima moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, din cele patru, a picat. Opoziția a avut mai puține voturi decât semnăturile adunate inițial.

Ședința reunită a deputaților și senatorilor continuă cu dezbaterile și votul pentru celelalte trei moțiuni rămase. Înaintea ședinței, liderul AUR, George Simion, a anunțat că cere constatarea lipsei cvorumului necesar votului și amânarea procedurii pentru ziua de luni. Între timp, parlamentarii puterii s-au mobilizat și au reușit să asigure cvorumul, potrivit digi24.ro.

Votul pentru prima moțiune de cenzură s-a încheiat, după mai bine de două ore de la începerea ședinței.  Prima moțiune de cenzură a picat. Potrivit primelor rezultate, s-au înregistrat 108 voturi „pentru” și un vot împotrivă.

Citeşte şi: Bolojan, mesaj la dezbaterea moţiunilor: Nu mai blocaţi munca Guvernului cu moţiuni de tip Caţavencu!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS