Berbec
Treceţi prin locul potrivit în momentul potrivit pentru a vă întâlni cu o anumită persoană ce se va dovedi eroul zilei. Vă transmite o veste de zile mari sau informaţia de care aveaţi nevoie pentru a rezolva repede o problemă. Fiţi deschis spre dialog şi relaţionare, pentru că norocul dumneavoastră vine din comunicarea cu ceilalţi.
Taur
Deşi nu fugiţi de confruntarea directă, nu aveţi totuşi cele mai puternice argumente pentru a avea ultimul cuvânt. Există persoane mai bine documentate sau mai convingătoare, care vor atrage succesul de partea lor. Singura dumneavoastră satisfacţie este că aţi făcut faţă disputei şi nu aţi apelat la agresivitate verbală, încercând să demonstraţi că aveţi dreptate prin amabilitate şi calm.
Gemeni
Discutaţi cu familia despre o schimbare de program pentru perioada următoare, poate chiar o perspectivă mai îndepărtată, ce-şi va arăta efectele anul viitor. Pentru că toţi primesc cu braţele deschise propunerea dumneavoastră, aveţi curaj să vă implicaţi mai serios. Este vremea marilor decizii şi, pentru că şi alţii depind de alegerea dumneavoastră, trebuie să fiţi foarte prudent şi atent la consecinţe.
Rac
Nu puteţi mulţumi pe toată lumea, deci nu puneţi la suflet supărarea colaboratorilor, care vor de la dumneavoastră mai mult decât puteţi face. Aveţi un program pe care trebuie să-l respectaţi, iar ceilalţi ar vrea să abandonaţi totul pentru a le sări în ajutor. Nu fiţi chiar atât de generos. Puneţi în balanţă gestul dumneavoastră cu ce pot face ei şi veţi vedea dacă merită efortul.
Leu
Nu vă lăsaţi atras în capcana rivalilor care vă strâng cu uşa să le daţi acum, pe loc, un răspuns. Ei mizează pe impulsivitatea dumneavoastră pentru a vă face să greşiţi, ca atare, nu vă implicaţi în acţiuni cu un mare factor de risc. Evitaţi să luaţi decizii pe loc, nu acţionaţi imediat întrucât cei care vă împing de la spate ştiu că tocmai graba poate strica totul. Amânaţi câteva zile deciziile importante pentru că aţi putea alege căi periculoase.
Fecioară
Partenerul apelează la vorbe dure, critici severe şi vă face să suferiţi fără să meritaţi. Atitudinea lui doare, dar, de dragul lui, acceptaţi şi de această dată situaţia, fiind un obişnuit al compromisurilor din dragoste. Dacă îi tot treceţi cu vederea greşelile, creaţi precedente care nu îl vor învăţa să repare, ci să repete aceleaşi comportamente nedorite faţă de dumneavoastră. Arătaţi-i că nu vă place!
Balanţă
Aveţi un vis, dar daţi dovadă de prudenţă pentru că vă e teamă că graba poate sparge acest balon de săpun… Umblaţi cu mănuşi, ca să nu faceţi vreo greşeală care să îndepărteze acest plan de dumneavoastră, şi urmaţi o strategie bine pusă la punct ca să fiţi sigur că vă atingeţi scopul într-o zi. Cântăriţi fiecare pas cu atenţie şi încercaţi să vă informaţi din toate părţile ca să luaţi deciziile cele mai bune.
Scorpion
Niciodată nu e prea târziu să spuneţi adevărul… A venit vremea să recunoaşteţi deschis că aţi comis o greşeală şi încercaţi să o reparaţi acum, după mai multe luni. Simţiţi că nu mai puteţi duce după dumneavoastră această povară şi o destăinuire fermă v-ar elibera de acest stres. Oricum, într-o zi, minciuna va ieşi la iveală, dar ce-ar fi să o reparaţi chiar dumneavoastră, pentru că greşeala recunoscută e pe jumătate iertată.
Săgetător
Nu vă puteţi elibera de o amintire ce are încă un efect profund asupra dumneavoastră sau e un mare secret pe care simţiţi că nu-l mai puteţi ţine. Timiditatea şi teama de a fi greşit înţeles vă fac să le păstraţi în suflet, dar trebuie să spuneţi cuiva ce simţiţi.
Capricorn
Mai aveţi mult de parcurs până ce se vor arăta roadele muncii dumneavoastră. Merită efortul, deci nu vă opriţi, indiferent câte oprelişti ar apărea. Nici un succes nu vine uşor, de la sine, ci vi se cere o implicare serioasă de forţe ca să ajungeţi la rezultate durabile. Chiar dacă drumul e lung, aveţi o garanţie clară că nu munciţi în zadar, ci vă apropiaţi de o perspectivă nou, profitabilă.
Vărsător
Deşi aţi pornit cu mult avânt într-o direcţie nouă, ce părea promiţătoare, ajungeţi într-un punct critic, în care începeţi să vă îndoiţi că merită să continuaţi. E doar un hop dintr-un lung şir de probe de încercare, deci nu abandonaţi atât de uşor. Mergeţi pe aceeaşi linie, entuziast şi implicat, pentru că reuşita finală depinde de păstrarea unui tonus optimist, făra a pleca urechea la zvonuri şi bârfe dezarmante.
Peşti
Anturajul nepotrivit vă strică planurile, deci fiţi mai atent cu cine vă însoţiţi. Nimeriţi într-un spaţiu încărcat de energii negative, unde nu se vorbeşte decât despre lipsuri, boli, necazuri, iar aceste subiecte au şi asupra dumneavoastră un efect foarte puternic. Ca să nu vă stricaţi ziua, ar fi bine să evitaţi astfel de medii tensionate şi să nu puneţi la suflet toate veştile proaste pe care le transmit ceilalţi.