Un bărbat a murit şi doi sunt în stare gravă după ce s-au intoxicat cu vapori de benzină într-un depozit de combustibil. Cei trei încercau să curețe un rezervor gol aflat în curtea unei societăți comerciale.
Apelul la 112 a venit în jurul orei 8.00, în această dimineață, din localitatea Mărunțișu din județul Buzău. La fața locului au fost mobilizați pompierii, ambulanțe de la Serviciul Județean de Urgență, un echipaj SMURD și elicopterul SMURD.
Din păcate, pentru unul dintre bărbați ajutorul a venit prea târziu. Nu a putut fi resuscitat de către echipele de medici.
Ceilalți doi au fost transportați la spital în stare gravă. Unul dintre ei a reușit să iasă singur din acel rezervor, iar cel de-al doilea a fost extras de către pompieri. Norocul său a fost că a rămas conștient. Dacă leșina, povesteau martorii, decesul ar fi survenit iminent.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și pentru vătămare corporală din culpă.
Citeşte şi: România are cea mai bună producție de cereale și rapiță din ultimii ani