Știri de ultima orăSportPiţurcă şi tricolorii preferă Constanţa

Piţurcă şi tricolorii preferă Constanţa

Partida cu „Portocala mecanică“, programată pe 13 octombrie, se va disputa, cel mai probabil, pe stadionul „Farul“.

Derbiul Grupei G, România – Olanda, programat pe 13 octombrie, se va disputa în provincie, oraşele favorite fiind Craiova, Constanţa şi Timişoara. Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat ieri pentru GdS: „Am spus-o, vrem să jucăm acolo unde ne-am simţit cel mai bine, oricum nu în Capitală. Dintre cele trei oraşe candidate, prima opţiune ar fi Constanţa. Este o probabilitate, decizia oficială se va anunţa luni, 13 august, într-o conferinţă de presă. În ciuda faptului că în vara anului trecut, la Constanţa, am făcut egal cu naţionala Bulgariei, din motive de relaxare, acolo totuşi ne-am simţit cel mai bine. Repet, nu s-a decis încă locaţia pentru întâlnirea cu batavii“.

Dorinel Munteanu nu se gândeşte la naţională

Antrenorul-jucător al echipei FC Vaslui, Dorinel Munteanu, a spus că nu se gândeşte la o convocare la echipa naţională, deoarece nu se simte în formă.
„În prezent, nu mă gândesc decât la meciurile din campionat. Ca să fii selecţionat trebuie să fii util, sănătos, într-o formă bună. Eu, ca şi jucător, nu mă simt în formă maximă şi de aceea cred că va mai trece ceva timp până mă voi decide dacă voi putea evolua pentru naţională“, a precizat Munteanu.
„Munti“ a dezvăluit că nu        s-a întâlnit în ultima perioadă cu selecţionerul Victor Piţurcă pentru a discuta posibilitatea revenirii la echipa naţională, însă crede că mai mulţi jucători ai echipei pe care o pregăteşte, FC Vaslui, au intrat în vederile antrenorului primei reprezentative a României.

Van Basten l-a convocat pe Van Nistelrooy

Marco van Basten, antrenorul reprezentativei Olandei, a anunţat lotul lărgit pentru meciul amical cu Elveţia, programat pe 22 august. Surprinzător, printre cei 33 de jucători nominalizaţi de Van Basten se numără şi atacantul Ruud van Nistelrooy, care ar putea reveni astfel în naţionala Olandei după mai bine de un an în care nu a mai fost convocat, în urma unui conflict cu selecţionerul.
Cei doi au intrat în conflict după încheierea Cupei Mondiale din 2006, când antrenorul i-a criticat public pe atacanţii săi. Ulterior, Ruud van Nistelrooy a anunţat că nu va mai răspunde convocărilor la echipa naţională cât timp Van Basten va fi selecţioner. Cei doi s-au împăcat în mai, atacantul legitimat la Real Madrid anunţând că se pune la dispoziţia selecţionerului.
Cei 33 de jucători nominalizaţi de Marco van Basten pentru a face parte din lotul lărgit al Olandei pentru amicalul cu Elveţia sunt următorii: Edwin van der Sar (Manchester United), Maarten Stekelenburg (Ajax Amsterdam), Henk Timmer (Feyenoord) şi Boy Waterman (AZ’67 Alkmaar) – portari; Khalid Boulahrouz (FC Sevilla), Wilfred Bouma (Aston Villa), Tim de Cler (Feyenoord), Ryan Donk (AZ’67 Alkmaar), Urby Emanuelson (Ajax), John Heitinga (Ajax), Kew Jaliens (AZ’67 Alkmaar), Joris Mathijsen (SV Hamburg), Mario Melchiot (Wigan Athletic), Andre Ooijer (Blackburn Rovers) – fundaşi; Ibrahim Afellay (PSV Eindhoven), Giovanni van Bronckhorst (Feyenoord Rotterdam), Orlando Engelaar (FC Twente), Nigel de Jong (SV Hamburg), Denny Landzaat (Wigan Athletic), Clarence Seedorf (AC Milan), Wesley Sneijder (Ajax), Rafael van der Vaart (SV Hamburg), Demy de Zeeuw (AZ’67 Alkmaar) – mijlocaşi; Ryan Babel (Liverpool), Romeo Castelen (SV Hamburg), Klaas Jan Huntelaar (Ajax), Danny Koevermans (AZ’67 Alkmaar), Dirk Kuyt (Liverpool), Ruud van Nistelrooy (Real Madrid), Robin van Persie (Arsenal), Arjen Robben (Chelsea), Andwele Slory (Feyenoord), Jan Vennegoor of Hesselink (Celtic Glasgow) – atacanţi.
Lotul final cu care Van Basten va aborda partida cu Elveţia, care se va disputa la Geneva, va fi anunţat pe 17 august.
 

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

12 COMENTARII