Tehnicianul român al echipei Sahtior Donetk, Mircea Lucescu, a spus ca intilnirea dintre echipa sa si formatia italiana Internazionale Milano, care se va disputa astazi, de la ora 21.00, este cea mai importanta din turul trei preliminar al Ligii Campionilor.
„Este cea mai importanta confruntare a rundei. Inter are o echipa foarte buna. Noi nu ne ridicam la nivelul lor, dar speram sa facem o impresie buna. Este pacat ca Sahtior nu a avut sansa sa intilneasca o alta echipa in aceasta faza a competitiei, dar ne-am propus sa ne jucam sansa cit putem de bine“, a spus Lucescu, care a antrenat echipa Internazionale Milano in perioada 30 noiembrie 1998 – 21 martie 1999.
„Il Luce“ a spus ca este optimist in privinta deznodamintului confruntarii cu italienii, deoarece formatia antrenata de Roberto Mancini nu a disputat inca nici un meci oficial in acest sezon. „Jucatorii echipei Inter Milano nu au inceput campionatul si cred ca inca nu au ritmul de partida“, a opinat Lucescu.
Si tehnicianul echipei Internazionale, Roberto Mancini, a fost de aceeasi parere, recunoscind ca Sahtior are un atu deoarece a jucat deja cinci meciuri in campionatul Ucrainei. „Vom intilni o echipa care se afla in fata noastra cu pregatirea, mai ales avind in vedere ca a inceput deja campionatul. In ciuda acestui impediment, sintem insa increzatori in posibilitatile noastre“, a spus Mancini.
Sahtior Donetk, formatie la care evolueaza jucatorii români Flavius Stoican, Cosmin Barcauan, Razvan Rat si Ciprian Marica, ocupa primul loc in campionatul Ucrainei, dupa cinci etape, cu maximum de puncte, 15.
Meciul dintre Sahtior Donetk si Internazionale Milano va fi arbitrat de Alain Hamer, din Luxemburg, ajutat la cele doua tuse de compatriotul sau Francis Crelo si de francezul Jean-Philippe Izzo. Arbitrul de rezerva va fi Stephane Lannoy, din Franta.