35.1 C
Craiova
miercuri, 3 septembrie, 2025
Știri de ultima orăMagazinMai mulţi actori se alătură noului serial „Harry Potter”

Mai mulţi actori se alătură noului serial „Harry Potter”

Actorii Bel Powley şi Daniel Rigby se alătură distribuţiei serialului „Harry Potter”, produs de HBO, potrivit informaţiilor Variety. Aceştia îi vor interpreta pe Petunia şi Vernon Dursley, mătuşa şi unchiul tânărului erou, care îl găzduiesc cu reticenţă atunci când părinţii săi mor. Petunia, sora mamei lui Harry, Lily, şi Vernon au fost interpretaţi de Fiona Shaw şi Richard Griffiths.

Lox Prat îl va interpreta pe Draco Malfoy, iar Johnny Flynn, pe Lucius Malfoy. Leo Early îl va interpreta pe Seamus Finnigan, Alessia Leoni va fi Parvati Patil, Sienna Moosah va fi Lavender Brown, iar Bertie Carvel Cornelius Fudge.

În mai, HBO a dezvăluit identitatea celor trei tineri actori care îi vor interpreta pe Harry, Hermione şi Ron. Aceştia sunt Arabella Stanton, Dominic McLaughlin şi Alastair Stout.

Alte personaje emblematice au fost deja anunţate în ultimele luni. HBO a confirmat oficial prezenţa lui John Lithgow (Albus Dumbledore), Paapa Essiedu (Snape), Janet McTeer (McGonagall) şi Nick Frost (Hagrid).

Filmările vor începe în această vară la studiourile Warner Bros, din Leavesden, la nord de Londra.

Versiunea HBO a „Harry Potter” îşi propune să adapteze cât mai fidel cele şapte cărţi ale lui J.K. Rowling. Francesca Gardiner doreşte să arate mai mult din viaţa de zi cu zi de la Hogwarts – şi în special să se concentreze pe Peeves, vrăjitorul Hogwarts. Canalul american intenţionează să lanseze serialul în 2027, la 30 de ani de la publicarea primului roman din saga, notează ziare.com.

Citeşte şi: Case incendiate şi bătăi în stradă în Irlanda de Nord! Doi români, acuzaţi de viol

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS