18.3 C
Craiova
vineri, 6 iunie, 2025
Știri de ultima orăMagazinVeşti excelente! Şoferii pot parca gratuit în mai multe staţiuni de pe litoral

Veşti excelente! Şoferii pot parca gratuit în mai multe staţiuni de pe litoral

Turiștii care ajung pe litoral nu mai trebuie să se îngrijoreze pentru parcare, deoarece aceasta va fi gratuită. Se întâmplă într-o stațiune din ţară care câștigă tot mai multă popularitate în ultima vreme.

În timp ce în Costinești taxa pentru acest serviciu a fost majorată, cu toate că nu există multe spații special amenajate, în Mangalia autoritățile au rezolvat problema cu un singur vot. Marți, 3 iunie 2025, s-a decis ca în oraș și în stațiune arondate acestuia, parcarea va fi complet gratuită. Astfel, mai multe persoane se vor simți în siguranță în cazul în care vor alege să meargă la mare în România.

„Am aprobat în Consiliul Local Mangalia suspendarea plății taxei de parcare în zonele publice, în oraș și stațiuni! Localnicii și turiștii vor beneficia de această facilitate în sezonul estival 2025! Sperăm că turiștii vor fi mulțumiți și vor reveni și anul viitor!”, este mesajul transmis de viceprimarul Mangaliei, Paul Foleanu, pe contul său personal de Facebook.

Cei care ajung pe litoral, în Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter și Neptun-Olimp, vor beneficia, de asemenea, de parcare gratuită.  Însă, de menționat este că locurile sunt limitate. Astfel, nu este sigur faptul că toți șoferii vor găsi un loc sigur pentru a-și lua mașina.

Citeşte şi: Unde trăiesc oamenii cel mai mult! Ţările din Europa domină clasamentul

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS