5.1 C
Craiova
luni, 22 decembrie, 2025
Știri de ultima orăMagazinAstăzi este Ziua Planetei Pământ

Astăzi este Ziua Planetei Pământ

Planeta noastră, Pământul, este sărbătorită, în fiecare an, la 22 aprilie, atât în cadrul Zilei Planetei Pământ cât şi al Zilei Internaţionale a Mamei-Pământ.

Tema stabilită pentru 2022, „investeşte pentru planeta noastră”, pleacă de la dezideratul „Natura în cursa spre zero”, care arată cât de necesar este ca omenirea să ajungă la zero emisii nete de gaze cu efect de seră până la jumătatea secolului pentru a menţine temperatura globală sub creşterea de 1,5°C.

În timp ce accentul a fost pus în primul rând pe reducerea dependenţei de combustibilii fosili, nu există o cale viabilă de a limita încălzirea globală şi de a construi o rezistenţă împotriva încălzirii globale fără a proteja, gestiona şi reface de urgenţă natura, se arată pe site-ul dedicat zilei în acest an www.earthday.org/earth-day-2022.

Este o inițiativă ONU

Este necesar să acţionăm (cu îndrăzneală), să inovăm (în linii mari) şi să implementăm (în mod echitabil), să construim un parteneriat pentru planetă, în timpul scurt pe care îl avem, pentru un viitor prosper şi durabil, o planetă sănătoasă pentru copiii noştri şi copiii lor, potrivit site-ului dedicat zilei de EARTHDAY.ORG.

„Am demonstrat că împreună putem face faţă provocărilor de amploare. Dreptul la un mediu sănătos câştigă teren. Dar trebuie să facem mult mai mult, şi mult mai repede, mai ales pentru a preveni o catastrofă climatică”, menţionează secretarul general al ONU, António Guterres, pe pagina ONU dedicată zilei, www.un.org.

Ziua Internaţională a Mamei-Pământ este marcată de toate statele membre ale Naţiunilor Unite, fiind o iniţiativă ONU concretizată prin Rezoluţia 63/278, în 2009. „Mama-Pământ” este un concept antic comun în mai multe limbi şi culturi, recunoscând legătura noastră cu planeta care face posibilă existenţa omenirii. Această zi nu înlocuieşte celebrarea Zilei Planetei Pământ, prin ea se doreşte o subliniere a importanţei pe care trebuie să o acordăm planetei noastre. În unele părţi ale globului pământesc, ziua dedicată acestuia se marchează în luna martie odată cu echinocţiul de primăvară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS