„Jurnal 2006“, de Paul Goma
Editura Anamarol, 2007
Gheorghe Grigurcu, reputatul critic literar, îl caracteriza astfel pe Paul Goma în ediţia de vineri, 9 septembrie, a Jurnalului Naţional: „Unul dintre cazurile cele mai tulburătoare ale literaturii româneşti. De neînţelegere, ignorare, injustiţie din partea contemporanilor au mai avut parte şi alte personalităţi aşezate «oblic» faţă de vremea lor, de la Macedonski la Stere şi Panait Istrati. Dar conflictul se înscria în ramele aşa-zicând ale normalităţii unei societăţi în care era admisă replica, în care controversa se putea desfăşura în voie. Spre deosebire de amintiţii săi înaintaşi, Goma a avut de înfruntat un sistem feroce antidemocratic, care nu-i lăsa dreptul de autoapărare, care nu-i îngăduia libertatea civilă…
Să nu uităm, căci în orice caz posteritatea nu va uita, un lucru elementar: Goma a fost cel mai radical, cel mai sonor oponent al opresiunii comuniste din România, suficient de bine cunoscut şi în Occident ca un herald al unei eliberări la care şi-a adus o contribuţie morală de netăgăduit. Faptul că nu s-a împăcat cu realităţile strâmbe de după ’89, că şi-a continuat militantismul diversificându-şi nu o dată obiectivele, ni se înfăţişează nu în defavoarea d-sale, ci, dimpotrivă, e un atestat de consecvenţă şi de loialitate faţă de un crez“.
Mi-am permis să citez pe larg din prezentarea făcută de criticul de la Târgu Jiu tocmai pentru că îl „prinde“ ca nimeni altul pe importantul romancier şi luptător pentru libertate, într-un portret empatic executat de un maestru al portretului intelectual, şi nu numai. „Jurnalul“ lui Paul Goma (trebuie menţionat că editorul a făcut un gest de mare nobleţe publicând însemnările scriitorului din perioada 2004-2006, trei cărţi însumând peste 1.700 de pagini) este o depoziţie de conştiinţă peste care nu se poate trece. În paginile din „Jurnal 2006“, Paul Goma a reuşit din nou să irite intelighenţia naţională, dar şi intelectuali români trăitori la Paris, prin faptul de a spune cu obstinaţie ce crede în chestiunea Basarabiei şi a acelor evrei din Chişinău care, de necrezut pentru unii, i-au scuipat şi maltratat pe soldaţii români în timpul retragerii din 1940. Goma respinge pe bază de documente şi probând o demnitate cu adevărat patriotică acuzele care fac din România o ţară antisemită sută la sută şi cere echitatea responsabilităţii. De altfel, „Jurnalul“ acestui an debutează cu scandalul de la Viaţa Românească, revista care a găzduit câteva pagini (ce au stat la baza incriminării ulterioare) din iniţiativa poetului Liviu Ioan Stoiciu, pe atunci redactor-şef al revistei. Urmarea? Consiliul Director al USR întrunit în şedinţă de urgenţă, la sesizarea Comunităţii Evreieşti din România, l-a demis din funcţie pe poet, iar apoi i-a cerut să facă o Canossă pentru iertarea păcatelor. Vertical cum îl ştim, Stoiciu a refuzat. Consecinţele: şi-a pierdut funcţia.
„Jurnalul“ lui Paul Goma, plin de informaţii preţioase, ca şi de atitudini curajos exprimate când vine vorba de puternicii lumii sau de diletanţii care conduc România, este pur şi simplu o mină de aur pentru istoricii prezentului, dar mai ales pentru cei ai viitorului, care vor ţine cont, probabil, de jurământul meseriei lor, acel mult clamat sine ira et studio, şi vor profita de voinţa de dreptate, ca şi de elanul total pentru adevăr al unui scriitor trecut prin temniţele comuniste, dizgraţiat de o societate care a iubit Securitatea şi l-a aplaudat pe Ceauşescu în timp ce elita intelectuală ieşea terminată – şi cu carnet de informator – din puşcării. Paul Goma, omul pentru care Amicus Plato, sed magis amica veritas, reprezintă crezul său de o viaţă, există însă cu asupra de măsură şi salutăm în el o conştiinţă unică a românilor în secolul XX. Şi, ca un pariu de viaţă, şi în cele ce vor veni. Recent a împlinit 72 de ani. Îi urăm şi din această pagină „La mulţi ani!“.
