La începutul acestei luni s-a dat oficial startul reducerilor de preţ la produsele vestimentare de primăvară-vară. Acum, craiovenii îşi pot cumpăra haine cu până la 80% mai ieftine.
Deşi criza economică i-a făcut pe mulţi comercianţi de haine să aplice reduceri încă de acum câteva săptămâni, adevăratele chilipiruri vor putea fi găsite în perioada 1 august – 31 octombrie. Asta deoarece, potrivit legislaţiei în vigoare, în perioada respectivă magazinele au voie să recurgă la soldări/lichidări de stoc pentru produsele din sezonul primăvară-vară, astfel că pot vinde produsele la un preţ egal sau inferior costului de achiziţie (legea interzice vânzarea în pierdere în timpul vânzărilor promoţionale). Pentru a putea practica acest tip de vânzare, definit ca „orice vânzare însoţită sau precedată de publicitate şi anunţată sub denumirea de soldare/soldări/solduri“ şi care, prin reducerea de preţuri, „are ca efect vânzarea accelerată a stocurilor de mărfuri sezoniere“, comercianţii sunt obligaţi să notifice primăriile din timp (cu 15 zile înainte) cu privire la produsele ce urmează să fie soldate şi la preţurile ce urmează să fie practicate. „Până în prezent, două firme din Craiova ne-au înştiinţat în acest sens“, a declarat Carmen Licu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova. Până la sfârşitul lunii sau până la finalul perioadei de soldare, numărul lor ar putea însă creşte.
Reduceri de la 20% la 80%
Deocamdată însă, ca şi în anii trecuţi, cele mai multe firme preferă să recurgă la reduceri şi promoţii. Craiovenii pot cumpăra haine şi încălţăminte de vară la preţuri cu până la 80% mai ieftine faţă de lunile trecute. Totuşi, cei interesaţi trebuie să aibă în vedere faptul că reducerile aplicate în magazine cresc progresiv până la introducerea pe piaţă a colecţiilor de toamnă-iarnă. În această perioadă, de exemplu, diminuările aplicate pornesc de la 20%, cele mai multe magazine optând pentru înjumătăţirea preţurilor. La acestea se adaugă tot felul de oferte de tipul „1+1 gratis“ sau „cumperi o pereche de pantofi şi a doua este la jumătate de preţ“.
Clienţii încă testează piaţa
Chiar dacă vitrinele magazinelor sunt tapetate cu afişe care anunţă reduceri semnificative, craiovenii nu se înghesuie ca în anii trecuţi să cumpere cât mai multe produse. Ieri, pe lângă fapul că în magazine îşi făceau apariţia destul de puţini potenţiali clienţi, cei mai mulţi preferau doar să testeze piaţa. „Deocamdată, doar mă uit să văd care sunt preţurile după reduceri. Oricum, salariul îl iau în a doua jumătate a lunii, aşa că nu-mi pot permite să cumpăr nimic deocamdată. Preţurile sunt într-adevăr mai mici decât în perioada anterioară, dar nu mi se par tocmai preţuri care să te convingă să cumperi. Reducerile mari sunt la hainele de duzină. Hainele de calitate tot scumpe sunt“, a declarat Antoaneta Marin, de 40 de ani, din Craiova, care a explicat că este nemulţumită de faptul că, deşi afişează reduceri de până la 50%, în magazine se regăsesc prea puţine produse la care se aplică această reducere. Afirmaţia a fost susţinută şi de cumnata sa. „Mă aşteptam să fie reduceri mai mari şi să acopere mai multe produse de calitate. Oricum, sunt dezamăgită pentru că am văzut că în unele magazine afişează reduceri, dar preţul este acelaşi ca acum câteva săptămâni şi nu este corect“, a precizat Dorina Marin, de 39 de ani.
Indiferent de strategiile de marketing adoptate de magazinele din Bănie, se observă o profesionalizare a serviciilor oferite. Cele mai multe vânzătoare au renunţat la atitudinea de superioritate afişată ani de-a rândul în favoarea unei amabilităţi însoţite, de multe ori, şi de un zâmbet profesional, ceea ce este pe placul clienţilor. „Îmi place însă că vânzătoarele au început să fie mai amabile şi mai răbdătoare, adică exact aşa cum trebuie să fie de fapt. Probabil că au scăzut vânzările, aşa că trebuie să atragă clienţi“, a adăugat Dorina Marin.

