29.3 C
Craiova
joi, 17 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalDeţinuţii au oferit cadouri

Deţinuţii au oferit cadouri

Deţinuţii de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova au jucat, pentru o zi, rolul de Moş Crăciun. Cei care au primit darurile lor au fost copiii cu handicap sever.

 

Nouă persoane private de libertate, aflate în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, în regim deschis şi semideschis, au participat la o acţiune umanitară organizată în beneficiul copiilor din Centrul de Recuperare pentru Copiii cu Handicap Sever „Sf. Apostol Andrei“.

Astfel, zilele trecute, purtând în spate saci încărcaţi cu jucării şi felurite bunătăţi, deţinuţii au părăsit pentru câteva ore penitenciarul şi au pornit, emoţionaţi, spre micuţii de la Centrul „Sf. Apostol Andrei“. Însoţiţi de specialiştii serviciilor de asistenţă psihosocială şi educaţie din cadrul PMS şi asistaţi de reprezentanţi ai Centrului de Recuperare, deţinuţii au oferit jucării şi dulciuri copiilor din centru, aducând zâmbete pe chipurile acestora.

Ca nişte gazde generoase, copiii de la Sf. Apostol Andrei le-au dăruit, la rândul lor, deţinuţilor un program artistic având ca temă Sărbătorile de iarnă.

„Această manifestare face parte dintr-un program iniţiat de Serviciile de educaţie şi asistenţă psihosocială din penitenciar, prin care se doreşte conştientizarea persoanelor private de libertate despre cele mai diverse aspecte ale vieţii sociale, precum şi oferirea posibilităţii de a contribui la sprijinul moral al semenilor aflaţi în situaţii deosebite“, a spus Daniel Barbu, purtător de cuvânt la PMS Craiova. „Prin această acţiune s-a marcat şi Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, având ca scop sensibilizarea şi dezvoltarea spiritului civic la persoanele private de libertate“, a mai spus Daniel Barbu. Acesta nu a uitat să menţioneze că o activitate similară a mai fost desfăşurată în acest an, la Centrul de zi pentru persoane adulte din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS