Știri de ultima orăLocalPărinţii tânărului ucis la Corabia cer deshumarea cadavrului

Părinţii tânărului ucis la Corabia cer deshumarea cadavrului

Părinţii lui Emil Ionuţ Ciobanu, tânărul ucis în urmă cu mai bine de două luni la Corabia, solicită deshumarea cadavrului. Anchetatorii au spus însă că nu vor aproba cererea, întrucât aceasta este neîntemeiată.

Părinţii victimei au depus, zilele trecute, cererea de deshumare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt. Potrivit procurorului Eugen Iacobescu, motivele pe care a fost întemeiată solicitarea sunt nefondate. „În cerere se arată că deshumarea este solicitată pentru a confirma sau infirma dacă Emil Ionuţ Ciobanu a fost victima unei agresiuni individuale cu 21 de lovituri de cuţit. Alt motiv pentru care cadavrul ar trebui deshumat ar fi confirmarea alcoolemiei de 1,15% în corpul victimei. Toate aceste date au fost însă cuprinse în raportul de expertiză al medicului legist, astfel că motivele expuse în cerere sunt neîntemeiate“, a spus procurorul de caz, care a precizat că nu va aproba deshumarea cadavrului victimei.

În timp ce părinţii mai au încă suspiciuni cu privire la eventuale erori din ancheta poliţiştilor şi procurorilor, rezultatele expertizelor genetice confirmă ipoteza anchetatorilor. Zilele trecute au sosit şi concluziile expertizei dispuse la obiectele găsite asupra suspectului Florin Boca. Pe cuţitul pe care Boca a declarat că l-a folosit pentru a-şi măcelări victima a fost descoperit profilul genetic al lui Emil. Surse din interiorul anchetei au spus că a fost audiată şi asistenta de pe ambulanţa care a sosit la locul în care a fost găsit cadavrul. „Asistenta de pe ambulanţă a declarat că tricoul victimei era îmbibat de sânge şi că a văzut mult sânge în zona gâtului“, a mai spus Iacobescu. Procurorul a apreciat că, în cel mult două săptămâni, cercetările vor fi finalizate, în prezent fiind aşteptat doar raportul expertizei psihiatrice la care a fost supus suspectul Florin Boca.

 

Arest prelungit

 

Anchetatorii au solicitat luni prelungirea mandatului de arest preventiv pe numele lui Boca. Avocatul învinuitului a făcut recurs, însă acesta a fost respins, judecătorii stabilind prelungirea arestului până pe 10 octombrie. Imediat ce va fi primit raportul de expertiză de la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici“, din Bucureşti, suspectul va fi trimis în judecată, fiind acuzat de omor deosebit de grav şi tâlhărie. Pentru faptele comise, el riscă închisoare pe viaţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII