27.3 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalLiberalul Groza s-a „transferat“ la PD-L

Liberalul Groza s-a „transferat“ la PD-L

Lovitură de teatru pe scena politică doljeană. Vicepreşedintele PNL Dolj, Ion Groza, a anunţat ieri că a trecut la PD-L, convins fiind de şefii PD-L de la centru şi judeţ. Foştii săi colegi de partid susţin însă că Groza a fost exclus pe motiv de „trădare“.

Piaţa „transferurilor“ politice din Dolj e în fierbere la mai puţin de două luni până la începerea campaniei electorale pentru alegerile locale. Ion Groza, fost subprefect de Dolj şi preşedinte al organizaţiei municipale a PNL, a anunţat ieri că a trecut la PD-L după o discuţie pe a avut-o duminică atât cu prim-vicepreşedintele PD-L, Theodor Stolojan cât şi cu şeful organizaţiei PD-L Dolj, Radu Berceanu. „În urma unei discuţii pe care am avut-o ieri (duminică – n.r.) cu domnul Stolojan şi domnul Berceanu, am decis să trec la PD-L. Decizia nu a fost uşoară pentru mine întrucât am activat o lungă perioadă în PNL“, a spus ieri Groza, care a precizat că nu a cerut şi nici nu i s-a oferit vreo funcţie în organizaţie.

 

Groza susţine că a fost marginalizat „prin mijloace mârşave“

 

Groza, care nu a fost însoţit de nici un pedelist la conferinţa de presă susţinută ieri, a mai spus că motivul pentru care a făcut acest pas este marginalizarea sa în PNL de către conducerea partidului, care „prin mijloace mârşave“ a reuşit să-l îndepărteze de la şefia organizaţiei municipale a PNL. Groza a explicat că în cadrul alegerilor liberale de la municipiu „au fost băgaţi foarte mulţi directori pentru a aduce persoane care nu aveau nici o treabă cu PNL“. „Există persoane la vârful PNL Dolj, care, cocoţându-se pe nişte scaune, cred că pot face orice. M-au marginalizat prin mijloace mârşave. Sunt protejaţi şi încurajaţi de domnul ministru Voicu, pentru a învârti iţe încâlcite“, a menţionat fostul vicepreşedinte al PNL Dolj.

 

Groza: Solomon, cel mai frumos băiat din perioada lui

 

Referitor la relaţia pe care o va avea cu primarul Antonie Solomon, pe care l-a acuzat în urmă cu aproape un an că ar fi cerut şpagă, Groza a spus că îi va susţine candidatura la primărie şi preferă să nu comenteze afirmaţiile făcute în trecut. Caracterizarea făcută de Groza actualului primar al Băniei s-a rezumat la „e cel mai frumos băiat din perioada lui“. „Când eu am început să-l atac pe Solomon, am făcut-o din postura de preşedinte PNL Craiova. La un moment dat, mi-au spus să n-o mai fac. Tăriceanu a venit în calitate de curtezan să discute cu Solomon. Credeau, probabil, că Antonie Solomon o să vină la PNL. Nu s-a materializat scopul lor“, a spus Groza.

 

Groza, în campanie pentru PD-L

 

Liberalii susţin însă că Groza a fost, de fapt, singurul căzut în plasa pedeliştilor după un asalt de două luni în care au fost contactaţi liberali cu funcţii în tot judeţul. Cosmin Enea, vicepreşedinte PNL, a declarat ieri că, în lipsă de personalităţi, conducerea PD-L a trecut la racolarea liberalilor de frunte de la Dolj, 90% din primarii PNL fiind contactaţi de „lideri marcanţi ai PD-L“. Liberalii consideră că mişcarea lui Groza i-a luat prin surprindere, mai ales că în urmă cu numai câteva zile lucrau împreună la planurile de campanie. Enea a povestit că a aflat de „transfer“ după ce Groza nu a venit la alegerile TNL Dolj, motivând că are fata bolnavă.

„După alegeri am invitat primarii din zonă, Radovan şi Perişor, dar primăriţa de la Perişor a întârziat, comunicându-ne că se întâlneşte cu Groza. Aflăm apoi cu stupefacţie că domnul Groza împreună cu Radu Berceanu şi domnul Dascălu au mers la primăriţa liberală s-o convingă să treacă la PD-L. Doamna primar ne-a comunicat acest lucru. Au mers apoi la Pleniţa ca să facă acelaşi lucru“, a spus Enea.

 

Liberalii, surprinşi de gestul lui Groza

 

Liberalii au declarat ieri că au fost surprinşi de gestul lui Groza cu atât mai mult cu cât, spun ei, fostul preşedinte al PNL Craiova a fost mereu susţinut în partid. „A fost copilul răsfăţat al PNL. L-am considerat prieten şi în PNL i s-a oferit toată deschiderea şi susţinerea“, a spus Cosmin Enea, care a precizat că, într-o discuţie avută cu Groza, acesta i-a spus că i s-a promis un post de prim-vicepreşedinte al PD-L Dolj, dar şi postul de preşedinte al consiliului judeţean. Conducerea PNL susţine că Groza a fost exclus din partid ieri-dimineaţă, într-o şedinţă a Biroului politic judeţean, pe motiv de trădare.

„Nelu Groza reprezintă o foarte mare dezamăgire. Nu a plecat la PD-L, ci a fost exclus din PNL pentru că s-a demonstrat că ne-a trădat“, a spus Cristina Calangiu, care i-a luat locul lui Groza în funcţia de preşedinte la PNL, Craiova. Aceasta a adăugat că Groza nu „s-a remarcat prin ceva“, ci a devenit un nume datorită partidului care l-a propulsat în funcţii publice.

„Notorietatea de care se bucură se datorează unor funcţii publice sau administrative pe care le-a avut deoarece era membru PNL nu pentru că s-a remarcat cu ceva. Şi-a dat arama pe faţă“, a spus Calangiu.

 

Buzatu: Nu e o surpriză pentru mine

 

Prim-vicepreşedintele PD-L, Horaţiu Buzatu, fost coleg cu Groza în PNL, a declarat ieri că venirea fostului subprefect în PD-L era de aşteptat după ce Groza a fost îndepărtat de la conducerea organizaţiei municipale a PNL.

„Mişcarea lui Nelu Groza nu e neapărat o surpriză pentru mine, mai ales după ce a fost îndepărtat din funcţia de preşedinte la organizaţia municipală şi pus preşedinte la organizaţia Dăbuleni. S-a demonstrat astfel că PNL duce o politică de cadre dezastruoasă. Nu se vor lăsa până când la masă nu vor fi doar două-trei persoane care îşi vor da dreptate una alteia“, a spus ieri Buzatu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

20 COMENTARII