27.3 C
Craiova
joi, 4 septembrie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriFinanteTanczos Barna: Instituţiile care s-au obişnuit să întindă mâna la rectificare, în 2025 nu vor mai primi alţi bani

Tanczos Barna: Instituţiile care s-au obişnuit să întindă mâna la rectificare, în 2025 nu vor mai primi alţi bani

Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, miercuri seară, că sunt foarte multe instituţii care se obişnuiseră să îşi cheltuiască bugetul în primele şapte-opt luni şi apoi să ceară bani la rectificare, dar a adăugat că anul acesta nu se va întâmpla acest lucru. El a anunţat că 2025 este primul an când nu vor mai primi alţi bani la rectificare şi trebuie să se descurce prin reaşezarea sumelor în interiorul bugetului pe care îl au.

Vicepremierul Tanczos Barna a fost întrebat, miercuri, la Antena 3, care este adevărul despre situaţia bugetară a României.

„În 2024, în decembrie, când am preluat postul de ministru al Finanţelor, după trei, patru zile, şi după ce am închis practic anul, pentru că a fost în preajma sărbătorilor această preluare de mandat, a fost foarte clar că în 2025, fără măsuri de reducere a cheltuielilor, nu se poate. Pentru că fiecare minister, fiecare ministru, până atunci a tot angajat, nu personal ministru, dar instituţiile sub ordine a ministerului. Au tot crescut cheltuielile de personal, au tot crescut cheltuielile de funcţionare. Şi când am făcut bugetul la majoritatea ministerelor, am prevăzut din ianuarie o reducere cu 5% a cheltuielilor de personal şi de funcţionare”, a afirmat Tanczos Barna.

„Fiecare minister a cheltuit  în neştire“

El a adăugat că multe ministere nu au respectat această decizie.

„Foarte multe ministere timp de luni de zile n-au mişcat niciun deget. Şi odată cu trecerea timpului, presiunea a crescut pe lunile care au rămas. Dacă nu ai făcut o reducere de 5% în februarie, ar trebui să faci mai mult în martie – decembrie, în perioada rămasă. Dacă nu ai făcut în primele cinci luni, trebuie să faci dublu în cele patru luni rămase, dacă nu ai facut de la începutul anului. Deci este nevoie de măsuri ferme de oprire a hemoragiei. Pentru că fiecare minister a cheltuit  în neştire până atunci”, a mai declarat vicepremierul Tanzcos Barna.

Angajările la stat s-au oprit abia în aprilie

El a explicat că abia în aprilie-mai s-a înregistrat o oprire a angajărilor la stat.

„Numărul angajaţilor a tot crescut. Abia undeva în luna aprilie-mai am văzut o primă oprire. (…) A trebuit să oprim creşterea numărului de persoane care sunt angajate la stat. Şi acest lucru s-a întâmplat, acum variaţia este undeva de ordinul sutelor de persoane la un număr total de 1.300.000 de angajaţi, dar măcar s-a oprit. Cheltuielile totale cu salariile si cu personalul pe lună sunt de 14 miliarde. Această suma trebuie să înceapă să scadă. Probabil primele semne se vor vedea în septembrie”, a mai afirmat Tanczos Barna.

Nu se vor mai da alţi bani la rectificare

El a precizat că multe instituţii se obişnuiseră să termine bugetul în primele şapte-opt luni şi apoi să ceară bani la rectificare, dar acum nu se va mai întâmpla aşa.

„Sunt foarte multe instituţii care s-au obişnuit să-şi cheltuie toţi banii în primele şapte-opt luni, să vină rectificarea, să întindă mâna iarăşi, mai vrem banii, că ni s-au terminat banii. Păi nu mai merge! Şi o să fie primul an când nu mai merge şi o să fie primul an, 2025, când nu o să mai primească prin rectificare alţi bani. Şi atunci trebuie să se descurce prin reaşezarea sumelor în interiorul bugetului pe care îl au. Va fi un an fără precedent, dar în sfârşit se face ordine şi se face bugetul aşa cum trebuie la începutul anului şi fiecare trebuie sa se descurce cu banii pe care îi are de la un început”, a transmis vicepremierul Tanczos Barna.

Citeşte şi: Un bac s-a scufundat în Dunăre după ce un TIR cu floarea-soarelui a urcat pe el

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS