28.6 C
Craiova
marți, 1 iulie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriRomânii au prins gustul apelurilor video 3G

Românii au prins gustul apelurilor video 3G

Apelurile video 3G au crescut în primele şase luni cu 81,5% până la valoarea de un milion de minute, potrivit unui raport publicat ieri de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Conform datelor raportate de cei şase operatori de telefonie mobilă, în prima jumătate a acestui an a scăzut numărul utilizatorilor activi, dar au crescut traficul, durata medie a unui apel, precum şi numărul de SMS-uri, MMS-uri şi apeluri video 3G.
Potrivit ANCOM, acestea din urmă au înregistrat cea mai importantă rată de creştere, de 81,5%, până la valoarea de un milion de minute. În primul semestru al anului, numărul total de utilizatori activi de telefonie mobilă a scăzut cu 3,2% faţă de finalul anului 2010, ajungând la 23,6 milioane. Totodată, numărul cartelelor preplătite active a scăzut cu 4,5%, iar numărul abonamentelor persoanelor fizice s-a diminuat cu 2,2%, în timp ce numărul abonamentelor încheiate de persoane juridice a crescut cu 1,4%. Totodată, rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobilă la jumătatea acestui an era de 110,2% de locuitori. „Deşi numărul total de utilizatori a scăzut, traficul de voce a continuat să crească în sectorul telefoniei mobile, ajungând la 28,6 miliarde de minute, cu 7,8% mai mult decât în ultimele şase luni ale anului 2010. Din traficul total de voce realizat în prima jumătate a anului, 85,7% (24,5 miliarde de minute) a fost reprezentat de traficul în reţelele proprii ale operatorilor, în creştere cu 8,8% faţă de ultimul semestru al anului 2010. Atât traficul realizat către reţelele de telefonie fixă, cât şi cel către reţelele internaţionale au înregistrat creşteri – cu 12,5% (1,1 miliarde de minute), respectiv 6,9% (272 de milioane de minute), în timp ce traficul către alte reţele de telefonie mobile a înregistrat o scădere de 1,7% (2,7 miliarde  de minute)“, se menţionează în raport.
Potrivit ANCOM, utilizatorii de cartele preplătite au efectuat 55% din traficul total. Restul, de 45% din traficul total, a fost realizat de utilizatorii de abonamente, persoanele fizice efectuând 31% din total, iar persoanele juridice – 14%. „Durata medie a unui apel în reţelele publice mobile a înregistrat creşteri semnificative, indiferent de reţeaua în care s-a terminat apelul. Durata medie a unui apel a crescut la 2 minute şi 23 de secunde faţă de nivelul mediu de două minute şi 12 secunde înregistrat în a doua jumătate a anului 2010. Durata medie a unui apel efectuat de către utilizatorii de cartele preplătite a fost mai mare (2.40) decât durata medie a unui apel iniţiat de utilizatorii de abonament (02:07)“, se mai spune în raport.
În medie, în primul semestru al anului 2011, un utilizator a realizat convorbiri de trei ore şi 19 minute lunar de pe telefonul mobil, în creştere cu 9% şi a transmis 36 de mesaje SMS lunar, în creştere cu 33,4%. Potrivit ANCOM, acest lucru demonstrează faptul că operatorii au reuşit să îşi reconfigureze ofertele, adaptarea lor la noua realitate economică stimulând creşterea traficului, în ciuda scăderilor înregistrate de baza de clienţi. În prima parte a anului au fost trimise 5,2 miliarde de mesaje scrise – în creştere cu 31,9% faţă de a doua jumătate a anului 2010. Din totalul de mesaje scrise, 77% au fost transmise de către utilizatorii de cartele preplătite, în timp ce doar 23% au fost transmise de către utilizatorii de abonamente, mesajele scrise transmise în propria reţea deţinând o pondere majoritară de 93,2%.
În ceea ce priveşte utilizarea serviciului de roaming, serviciile de voce au înregistrat o scădere de 12,3%, ajungând astfel la 140 de milioane de minute (atât apeluri efectuate, cât şi apeluri primite) în timp ce traficul de SMS în roaming a scăzut cu 10,5%, ajungând la 46 de milioane de SMS-uri trimise. Durata medie a unui apel efectuat în roaming a fost de un minut şi 57 de secunde, în timp ce durata medie a unui apel primit a fost de două minute şi 42 de secunde. Raportul de date statistice a fost realizat pe baza datelor raportate de către furnizorii de servicii livrate prin intermediul reţelelor publice mobile terestre pe baza activităţilor comerciale desfăşurate în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2011.
• NewsIn

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS